Juan Bauza (29 de ani) se pregătește să o părăsească din nou pe FCU Craiova, mai multe cluburi din străinătate fiind interesate de serviciile sale. Din informațiile Gazetei Sporturilor, mijlocașul de profil ofensiv se află în discuții cu Atromitos, locul 7 în prima ligă a Greciei, în sezonul precedent.
Argentinianul se antrenează cu echipa din Bănie, însă nu există nicio posibilitate de a rămâne în Liga 3, divizie în care clubul a ajuns ca urmare a depunctărilor multiple cauzate de neplata datoriilor către terți. Bauza a evoluat în stagiunea trecută în Emiratele Arabe Unite, la FC Baniyas, sub formă de împrumut, dar nu a convins, astfel că nu i-a fost activată clauza de transfer definitiv fixată la 3 milioane de euro.
FCU Craiova a ajuns la o depunctare totală de 32 de puncte și a renunțat la o mare parte din jucători. Mai mult, Vali David, „principal” de ocazie și fost antrenor cu portarii, și-a reziliat contractul. „Alb-albaștrii” au disputat, astăzi, o partidă-test cu Gilortul Târgu Cărbunești (Liga 3), în care s-au impus cu 2-1.
Juan Bauza, în negocieri cu Atromitos
Juan Bauza a primit, recent, o propunere de a evolua în Super League 1, la Atromitos, pentru sezonul viitor, susțin surse autorizate GSP, discuțiile fiind la nivel de cluburi, în prezent, în căutarea unei formule de transfer.
Cea mai plauzibilă, în acest moment, este cea a împrumutului cu o opțiune de cumpărare cu scadența în ianuarie, „rețetă” pe care Adrian Mititelu a aplicat-o și în situația cedării temporare a jucătorului de profil ofensiv la Baniyas.
În plus, finanțatorul lui FCU Craiova ar fi dispus să ofere și un procent dintr-un viitor transfer, dacă Bauza nu va fi achiziționat definitiv. Inițiativa ar avea scopul de a motiva clubul elen să utilizeze jucătorul, metodă care a funcționat în cazul lui Vladislav Blănuță la U Cluj.
Pe 30 iunie 2027 expiră contractul dintre Juan Bauza și FCU Craiova
700.000 de euroeste cota de piață a lui Juan Bauza, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt
13.000 de euroeste salariul pe care Vladislav Blănuță îl încasează la FCU Craiova. La Baniyas, a fost remunerat cu 40.000 de euro lunar
E în cădere liberă după retrogradare
Juan Bauza a atins cea mai mare cotă de piață a carierei în iarna lui 2023: un milion de euro. A mai evoluat pentru Csikszereda în România, de unde s-a transferat la Craiova.
În sezonul retrogradării oltenilor, sud-americanul a fost unul dintre cei mai buni stranieri din campionat, cu 7 goluri și 6 pase decisive.
Există interes și din Superliga pentru Bauza, însă salariul său este considerat mult prea mare. În plus, mijlocașul care poate evolua și ca extremă țintește la o retribuție net superioară celei din prezent.
Va continua la altă echipă. Este un jucător mult prea valoros pentru ligile inferioare din România. Eu îl văd la primele două echipe din România, este printre cei mai buni fotbaliști din țară și poate cel mai bun stranier. Probabil va mai dura două-trei săptămâni până când va pleca.
- Adrian Mititelu pentru GSP.ro, 2 iulie
{{text}}