Nico Williams (23 de ani) a fost foarte aproape de un transfer la Barcelona în această vară. Dar în ultima clipă s-a sucit și a semnat prelungirea contractului cu Athletic Bilbao până-n 2035.
A fost, practic, a doua oară când Nico Williams o refuză pe Barcelona. Prima dată se întâmplase vara trecută, chiar după ce Spania a triumfat la Euro 2024. Supărați că extrema în vârstă de 22 de ani nu și-a respectat cuvântul dat, catalanii l-au declarat „persona non-grata” și ar fi decis că nu vor mai lua niciodată în calcul achiziționarea sa.
Joan Laporta susține că reprezentanții lui Nico Williams nu au acceptat condițiile Barcelonei
Mai nou, președintele campioanei Spaniei, Joan Laporta, a venit cu detalii despre eșecul negocierilor. „Tratativele pentru Luis Díaz erau complicate și ne aflam în mijlocul negocierilor cu Rashford când agentul lui Nico Williams a venit la noi oferindu-ne posibilitatea de a-l transfera.
Deco mi-a spus că trebuie să ascultăm propunerea agentului lui Nico Williams. Dar a existat o mare diferență între ceea ce ni s-a spus și ceea ce s-a întâmplat de fapt în ceea ce privește termenii de plată, comisionul agentului... o serie întreagă de variabile care indicau că tranzacția nu se va concretiza.
Deco a stabilit un termen limită de 48 de ore, nu au acceptat condițiile noastre... și afacerea a eșuat”, a dezvăluit Laporta, care a insistat să precizeze că prioritatea lui „era Luis Diaz sau Marcus Rashford”.
Marc Cucurella: „Lui Nico Williams i-a fost teamă că nu va fi înregistrat”
Marc Cucurella, coechipierul lui Nico Williams la naționala Spaniei, are însă o altă variantă. Într-un interviu acordat streamerului Gerard Romero, fostul fundaș al Barcelonei, acum la Chelsea, a comentat astfel decizia lui Williams: „Cred că pur și simplu îi era teamă că nu va fi înregistrat”.
Întrebat ce ar face într-o astfel de situație, Cucurella a admis: „Ce-ar fi dacă Barça ar bate la ușa mea? Nu știu... Și dacă nu te pot înregistra? Chiar dacă promit, nu am încredere în nimeni în ziua de azi”.
Din cauza problemelor financiare cu care se confruntă, campioana Spaniei a avut mari probleme vara trecută în a-l înregistra la Liga Spaniolă pe Dani Olmo, cumpărat de la RB Leipzig cu 55 de milioane de euro. Mijlocașul a pierdut atunci mai multe etape de campionat până a putut juca, iar în ianuarie 2025 au fost din nou probleme cu înregistrarea lui, pentru partea a doua a sezonului.
Barcelona nu respectă la ora actuală regula 1:1 și nu e clar când îi va putea înregistra pe jucătorii achiziționați
Barcelona i-a transferat în acest mercato estival pe Joan Garcia, Roony Bardghji și Marcus Rashford, dar încă nu este clar dacă toți trei pot fi înregistrați la timp pentru startul noului sezon.
Numai cu Joan Garcia a cheltuit 25 de milioane de euro, dar din vânzări a adunat deocamdată doar 11 milioane, luate pe Alex Valle, plecat la Como, și pe Pablo Torre (Mallorca), astfel că nu respectă regula 1:1, potrivit căreia trebuie să vinzi măcar de aceiași bani decât cumperi.
{{text}}