Cristi Balaj, președintele de la CFR Cluj, a transmis că mijlocașul Karlo Muhar s-a accidentat și e incert pentru returul cu Lugano.
Muhar a ratat un penalty joi seară,în Elveția, în prima manșă din turul 2 preliminar Europa League. Mijlocașul de la CFR Cluj a ieșit accidentat în minutul 77 și va face un RMN la revenirea în România.
Cristi Balaj: „Am mai pierdut un jucător, pe Muhar”
„Am mai pierdut un jucător, pe Muhar. Nu știm când va reveni, cât de gravă e accidentarea. Ambele formații au fost preocupate să nu greșească. Am avut câteva ocazii, din păcate nu am marcat.
Dacă vom trata meciul retur cu aceeași seriozitate, sperăm să obținem un rezultat care să ne aducă calificare. Se va întâmpla dacă vom avea aceeași atitudine ca aseară. E o perioadă grea, urmează un meci greu și în campionat (n.r. - cu FC Argeș).
Nu îi avem la retur pe Kamara, Emerllahu și Postolachi. Aseară s-a accidentat și Muhar. Avem noroc că avem soluții, și ceilalți jucători sunt foarte importanți pentru noi. Ajungem la Cluj și va face un RMN. După diagnostic vom ști mai multe. A fost o accidentare stupidă. Sper să nu fie gravă”, a declarat Cristi Balaj, potrivit fanatik.ro.
Muhar a jucat titular în 4 din cele 6 meciuri în acest sezon la CFR Cluj. Cu Slobozia a fost odihnit, iar cu FCSB, în Supercupă, a fost folosit 30 de minute.
Kamara ratează restul anului
Cea mai gravă accidentare de la CFR Cluj e a lui Mohammed Kamara, care va rata restul anului.
La final de an îl așteptăm pe teren, să fie apt aproape de 100%. Va putea începe antrenamentele la două luni și jumătate după operație, asta ar însemna să fie pregătit undeva la finalul anului. Probabil nu-l vom forța și va fi alături de colegi în cantonamentul din iarnă, din ianuarie
{{text}}