International   •   Campionate   •   APARIȚIE

Nimeni nu-l mai recunoaște » Scria istorie în 2010 în Premier League, acum toți microbiștii se întreabă: „Chiar el e?”

+27 Foto
Andrey Arshavin, primul din dreapta

Articol de Andra Mocanu   —  vineri, 25 iulie 2025

La 7 după ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Andrey Arshavin, acum în vârstă de 44 de ani, este de nerecunoscut.

Fost internațional rus cu 75 de meciuri și 17 goluri pentru naționala țării lui, Arshavin este cunoscut mai ales pentru perioadele petrecute la Zenit St. Petersburg, respectiv Arsenal Londra. De notorietate este meciul dintre „tunari” și Liverpool din aprilie 2009 - rusul a înscris toate golurile echipei lui într-un spectaculos 4-4!

La 7 ani după ce și-a pus ghetele în cui, Arshavin arată complet diferit. Acum cu ochelari și un look discret, a făcut furori pe rețelele sociale cu o apariție recentă.


Andrey Arshavin arată complet diferit la 7 ani după retragere

În cadrul acesteia, fostul fotbalist rus, flancat de doi prieteni, ține în mână o halbă de bere. Cu șapca și ochelarii pe care-i poartă, este de nerecunoscut.

Nu este prima dată când Arshavin intră în atenția publică prin look-ul de după retragere. În decembrie 2023, s-a echipat cu ochelari de vedere și o căciulă și a circulat „sub acoperire” cu metroul din Londra, îndreptându-se către stadionul lui Tottenham pentru a o vedea la treabă contra altei echipe londoneze, Fulham.


Andrey Arshavin a rămas în istorie la Arsenal pentru „poker-ul” cu Liverpool

Arshavin a evoluat pentru Arsenal între 2009 și 2013, perioadă în care a bifat 144 de meciuri și a înscris 31 de goluri. În istorie a rămas „poker-ul” reușit într-un egal memorabil cu Liverpool, 4-4, în aprilie 2009.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.