Victor Pițurcă (69 de ani), fostul selecționer al României și antrenor al Universității Craiova, s-a pronunțat în urma disputei de la distanță dintre Mirel Rădoi și Mihai Rotaru.
Craiova a pierdut pe terenul celor de la Sarajevo, scor 1-2, în primul meci din turul doi preliminar al Conference League. Iar la conferința de presă Rădoi i-a reproșat, în mod indirect, mai multe lucruri finanțatorului Mihai Rotaru.
Pițurcă nu vede cu ochi buni tensiunile de la Craiova dintre Rădoi și Rotaru: „Nu se termină bine”
Concret, Mirel Rădoi a explicat nu și-a dorit ca Andrei Ivan să părăsească echipa. Contractul atacantului a fost reziliat zilele trecute, iar acesta și-a găsit deja angajament în prima ligă din Grecia.
Pițurcă susține că această tensiune nu e benefică pentru niciuna dintre părți, iar „acest lucru nu se va termina cu bine”, semn că viitorul lui Rădoi în Bănie e incert.
„Am citit astăzi că a avut loc un dialog la distanță. Dacă s-a întâmplat așa cum spune Mirel Rădoi, că Ivan a plecat fără acceptul lui, mi se pare extrem de grav și acest lucru nu se va termina cu bine.
În momentul când un jucător, înaintea unui meci important, pleacă fără acceptul tău, atunci lucrurile clar nu sunt în ordine și antrenorul nu poate să-și facă meseria”, a declarat Pițurcă, pentru sport.ro.
Returul dintre Universitatea Craiova și FK Sarajevo se dispută joi, 31 iulie, de la 20:30, în Bănie.
Lui Rădoi i-a fost adusă la cunoștință declarația făcută de acționarul Mihai Rotaru în intervenția de la finalul meciului: „Slava Ukraini!”, aluzie la prestațiile portarului Pavlo Isenko și marcatorului Oleksandr Romanchuk.
Așa... De plecat și de venit trebuie să-i întrebați pe dânșii. Și Ivan a plecat fără voia mea! E realitatea, nu o supărare. Nu am ce face, din păcate. Asta este realitatea, vă spun doar adevărul.
E declarația dânsului, el știe cel mai bine. Văd că acum face și analize după meci.
- Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova
{{text}}