Csikszereda - Rapid, partidă contând pentru etapa 3 din Superliga, s-a jucat în această seară, la Miercurea Ciuc. Reporterii GSP.ro au surprins câțiva suporteri ai gazdelor care au încălcat legea și au consumat băuturi alcoolice, aspect interzis pe stadioanele din România.
N-au mai fost tensiunile de la meciul cu Dinamo, atunci când suporterii „câinilor” n-au fost lăsați să intre pe stadion deși aveau bilete de acces, însă un alt aspect a ieșit în evidență.
UPDATE 23:00 » Suporterii care au încălcat legea și au băut bere, ridicați de jandarmi
La pauza partidei, la ordinul președintelui Zoltan Szondi, cinci scutieri și-au făcut apariția la Tribuna I pentru a-i trage la răspundere pe suporterii care consumau băuturi alcoolice în respectiva zonă a stadionului.
Nu s-a ajuns la escaladări, fanii care dețineau sticle au fost destul de cooperanți și au respectat indicațiile forțelor de ordine.
GALERIE FOTO. Suporterii celor de la Csikszereda au fost surprinși în timp ce beau bere cu alcool la meciul cu Rapid
Fotoreporterul GSP prezent la stadion a surprins mai multe cadre inedite în tribune. Printre ele, o ipostază în premieră pe un stadion din România: câțiva dintre fanii ciucanilor s-au delectat cu o bere artizanală locală, slab alcoolizată și permisă de organizatori, deși intens mediatizata Lege 4 nu a fost încă modificată și nu acceptă, în forma actuală, comercializarea oricăror băuturi alcoolice pe stadioane.
În România, legislația interzice consumul de băuturi alcoolice în interiorul stadioanelor în timpul competițiilor sportive, indiferent de concentrația alcoolică.
Imaginile surprinse pe stadion arată fani ai formației Csikszereda ținând în mână sticle de bere și consumându-le. Potrivit legii, consumul de alcool în spații destinate evenimentelor sportive poate atrage sancțiuni contravenționale, atât pentru persoane fizice, cât și pentru clubul organizator.
Anunțurile oficiale de pe stadion au fost făcute atât în limba română, cât și în limba maghiară.
Bere cu zmeură în loc de xenofobie: Atmosfera la Csikszereda - Rapid și ce s-a auzit din sectorul giuleștenilor: detaliul care a surprins
În contradicție cu scenele războinice petrecute la meciul cu Dinamo, primul al ciucanilor de la promovarea în Superligă, ostilitățile au decurs diferit la vizita Rapidului în Harghita.
Partida considerată de autorități una cu grad maxim de risc s-a desfășurat pe coordonate pașnice, în antiteză cu tensiunile fără precedent existente la meciul cu Dinamo din urmă cu două săptămâni.
125 de suporteri au încurajat Rapid la Miercurea Ciuc. Aceștia și-au dat adunarea în parcarea unui supermarket de lângă stadion, pentru ca în jurul orei 21:30 să fie escortați în liniște spre sectorul lor.
N-au existat reacții contondente nici din partea gazdelor. Crainicul i-a salutat pe rapidiști la stația de amplificare, iar aceștia au răspuns cu aplauze.
La startul meciului, cei din Peluza Nord au arborat un banner tricolor pe gard, imprimat cu anul înființării clubului, plus câteva steaguri „japoneze" cu același model. Dar fără ca ultrașii să profereze mesaje xenofobe sau jignitoare.
Giuleștenii au început prin a cânta imnul clubului, apoi au trecut la repertoriul obișnuit, cu diverse cântece de galerie marcă înregistrată.
Cu steagul Ținutului Secuiesc la loc de cinste, plus câteva drapele ale Ungariei pe ici, pe colo, suporterii ciucani, în special cei din zona galeriei, au scandat din primul minut pentru băieții lui Robert Ilyes, ignorându-se total cu vizitatorii veniți de la București.
Urmează să se schimbe legea! Consumul băuturilor alcoolice va fi permis pe stadioanele din Superliga
Consumul, vânzarea și distribuirea băuturilor alcoolice cu o concentrație de până 5% în volum va fi permisă pe toate stadioanele din România în viitorul apropiat. Reprezentanții tuturor partidelor, exceptând pe cei de la USR, sunt de acord cu această modificare.
În baza unui proiect care prevede o modificare legislativă, aflat în prezent în discuție parlamentară, consultat de profit.ro, organizatorii evenimentelor sportive vor putea vinde băuturi alcoolice pe stadioanele din România.
„În România, legislația actuală este în mod nejustificat și contraproductiv restrictivă, însă experiența altor țări europene precum Germania, Italia, Franța sau Regatul Unit arată că un consum moderat, reglementat, poate contribui la o atmosferă festivă, încurajând comportamentul responsabil al spectatorilor.
Această reglementare echilibrată aduce beneficil economice organizatorilor, susține o experiență sportivă atractivă și dezvoltă o sursă suplimentară de venit pentru cluburile sportive organizatoare”, au transmis inițiatorii proiectului, potrivit sursei citate mai sus.
Proiectul prevede ca de acum înainte organizatorul de evenimente sportive „să permită, în arena sportivă, vânzarea, distribuirea sau consumul băuturilor fără alcool și a celor slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică de până la 5% în volum, numai în pahare fără capac din hârtie sau din material plastic”.
Pe lângă berea cu o concentrație de până 5% în volum, inclusiv unele categorii de vinuri vor putea fi comercializate pe stadioane din viitorul apropiat, deoarece proiectul prevede că „dacă arena sportivă unde este organizat jocul sportiv deține o zonă separată și privată pentru mâncare și băutură și acces la anumite locuri premium și/sau loje, organizatorul poate distribui în zona respectivă și vin, indiferent de concentrația alcoolică a acestuia”.
{{text}}