Fotbal   •   Liga 1   •   CAMPIOANA SE REUNEŞTE AZI

“Sîntem mai tari!”

Articol de Cosmin Lucaci   —  duminică, 15 iunie 2008

Andone şi-a trasat obiectivul pentru următorul sezon: cupa şi campionatul!

– Domnule Andone, cum vedeţi noul sezon pentru CFR?

– Va fi mult mai greu. Scopul nostru în această vacanţă a fost să ne întărim lotul, să dublăm pos­turile deficitare cu jucători de va­loare. La ora actuală, cred că sîntem mai tari decît anul trecut din punct de vedere valoric. Fot­baliştii pe care i-am adus sînt foarte buni şi sper să se integreze cît mai repede pentru că totul depinde de acest lucru.



– Este capabilă CFR să re­ziste în campionat şi în Liga Cam­pionilor?

– Sîntem conştienţi că va fi dificil. Nici eu, nici ei nu avem experienţă în Ligă, e ceva nou pentru toată lumea. Cu en­tuziasm şi multă, multă muncă, sper să reuşim. Va fi şi un cam­pionat foarte greu.



– Pînă acum aţi transferat trei jucători: Sanchez Prette (Huracan), Hugo Alcantara (Be­lenenses) şi Alvaro Pereira (Ar­gentinos Juniors). Mai vine cineva?

– S-ar putea să mai apară încă doi, n-am încheiat campania de transferuri.



– Cît de greu este pentru CFR să repete eventul?

– Eu am fost foarte aproape cu Dinamo, cînd am pierdut un campionat la doar un punct faţă de Steaua. E greu, pentru că intervine parcă o anumită linişte interioară la jucători. Am experienţă cu asemenea lucruri.



– Ce le veţi spune fot­ba­liştilor la reunirea lotului?

– Îi avertizez de pe acum că vom avea mult de muncă. Anul trecut a fost uşor pentru că am fost surpriza campionatului, dar anul acesta trebuie să fim o reală cer­titudine. Sîntem obligaţi să facem eventul! Altceva nu pot să îmi doresc. Pot să spun că vreau locul doi? Nu, niciodată! În plus, îmi doresc o participare bună în cupele eu­ro­pene.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.