International   •   Campionate   •   AMICAL

Matteo Duțu, din nou pe teren pentru AC Milan, în amicalul cu Liverpool, la debutul lui Wirtz

Matteo Duțu a bifat un nou amical tare în tricoul primei echipe a lui AC Milan. Foto: Imago Images

Articol de Dragoș Petrescu   —  sâmbătă, 26 iulie 2025

Liverpool a pierdut meciul amical cu cei de la AC Milan, scor 2-4. Partida s-a desfășurat pe Kai Tak Sports Park din Hong Kong și a reprezentat debutul lui Florian Wirtz (22 de ani) în tricoul „cormoranilor”. Internaționalul de tineret Matteo Duțu (19 ani) a jucat din minutul 84.

  • La partida dintre Liverpool și AC Milan au fost prezenți 49.704 de spectatori, un record absolut pentru stadionul Kai Tak Sports Park.

Florian Wirtz a fost trimis pe teren de către Arne Slot încă din primul minut al disputei din Hong Kong, dar a fost înlocuit la pauză, când scorul de pe tabelă era 1-1.

Rafael Leao a spart gheața după doar 10 minute de la fluierul de start al partidei, însă Dominik Szoboszlai a restabilit egalitatea un sfert de oră mai târziu.


Florian Wirtz, debut cu stângul la Liverpool » „Cormoranii” au pierdut în fața Milanului

Actul secund le-a aparținut elevilor lui Max Allegri, care au mai punctat de trei ori. Ruben Loftus-Cheek a făcut 2-1 în minutul 52, iar Noah Okafor a reușit o „dublă” (60', 90+4').

Și campioana Angliei a izbutit să înscrie în repriza a doua, prin Cody Gakpo (90'+3'), scorul final al partidei arătând astfel 4-2 în favoarea „rossonerilor”.

Matteo Duțu, din nou pe teren pentru Milan


La fel ca și în duelul de pregătire din urmă cu trei zile împotriva lui Arsenal, pierdut de Milan la limită, scor 0-1, Max Allegri l-a introdus pe teren în finalul meciului și pe românul Matteo Duțu. Atunci, fundașul central în vârstă de 19 ani a intrat pe gazon în minutul 79, iar acum, în 84.

Tânărul fotbalist al Milanului a făcut parte și din lotul lui Daniel Pancu la turneul final U21 din această vară, desfășurat în Slovacia, însă nu a prins niciun minut pe teren în cele trei meciuri ale micilor „tricolori”.

Având dublă cetățenie, română și italiană, Duțu va trebui să aleagă între naționala de seniori a României și cea a Italiei, în cazul unei convocări la prima reprezentativă.

GALERIE FOTO » Cele mai tari imagini din Liverpool - AC Milan (2-4)

+15 Foto
Liverpool - AC Milan (2-4) // FOTO: Imago Images

Liverpool - AC Milan » Echipele de start:

LIVERPOOL (4-2-3-1): Allison - Stephenson, Gravenberch, Van Dijk, Robertson - Szoboszlai, Morton - Salah, Elliott, Ngumoha - Wirtz

Rezerve: Mamardashvili, Woodman - Bradley, Doak, Frimpong, Gakpo, Jones, Kerkez, Konate, Nyoni, Tsimikas

Antrenor: Arne Slot

AC MILAN (3-5-2): Maignan - Tomori, Thiaw, Pavlovic - Saelemaekers, Ricci, Fofana, Loftus-Cheek, Bartesaghi - Pulisic, Leao

Rezerve: P. Terracciano, Torriani - Bondo, Chukwueze, Colombo, Comotto, Duțu, Estupinian, Gabbia, Jimenez, Liberali, Magni, Musah, Okafor, F. Terracciano

Antrenor: Massimiliano Allegri

Stadion: Kai Tak Sports Park (Hong Kong)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.