Opinii   •   Editorial

Prețul lui Louis Munteanu

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  sâmbătă, 26 iulie 2025

Folosit 15 minute în returul cu Paksi de la Cluj și 30 în meciul de campionat din Giulești, Louis Munteanu a intrat ca titular în deplasarea de la Thun cu Lugano contând pentru Europa League.

S-a întâmplat așa pentru că, în urmă cu pregătirea după vacanța justificată de prezența la CE U21, Louis a trebuit să recupereze întârzierea.

Dar și pentru că la Thun veniseră special să-l vadă emisarii mai multor cluburi importante, interesate de achiziționarea golgheterului ediției precedente a Superligii. Autor a 23 de goluri în campionat și a 25 în toate competițiile stagiunii anterioare.

Logic că Louis Munteanu e dorit de multe echipe puternice, cu CV. Din Occident și nu numai. Datorită eficacității și a vârstei, calculând că vârful de atac al formației din Gruia abia a împlinit, pe 16 iunie, 23 de ani. Având tot viitorul înainte, firește că e un fotbalist de urmărit și, în măsura posibilităților, de luat.


În cumpărarea lui, să nu ne ferim de cuvinte, chiar despre asta vorbim, există însă un impediment. Prețul de minimum 18 milioane de euro, cerut de CFR.

În ideea că Neluțu Varga a spus și a repetat că "Orice negociere privind transferul lui Louis Munteanu începe de la 18 milioane. Niciun euro mai puțin, exclus!".

Fără îndoială că, tânăr, talentat și eficace, cu vocația golului, Louis face atâția bani. Cine-i dă nu se va păcăli. Atât că fotbaliștii români, spre deosebire de cei ex-iugoslavi, de polonezi ori de ucraineni, care se trag unii pe alții, nu sunt foarte apreciați pe plan european. Și nici căutați. Nu se bucură de cine știe ce trecere și nici de prețuri ridicate.

De aceea multor cluburi, inclusiv celor cu buzunarele pline, 18 milioane li se par o pretenție exagerată. Rennes, de pildă, ar fi gata să plătească 12, iar Celtic Glasgow, neoficial, ar plusa până la 13. Atât însă, nu mai mult.


Louis Munteanu, golgeterul campionatului trecut

Adevărul e, fără a insista acum asupra subiectului, că jucătorii noștri, colegii lui Louis, nu impresionează peste hotare, în campionate cu ștaif. Putem găsi o sumedenie de exemple în acest sens, destule recente.

De pildă, Cagliari nu l-a păstrat pe Florinel Coman, ci l-a trimis înapoi la Al Gharafa, în Qatar. Nici Mihăilă n-a rămas (după 5 ani) la Parma, fiind silit să plece din Serie A în Super Lig. Din Italia în Turcia e un pas înapoi, nu înainte.

Dacă nici chiar Man nu stă pe roze la aceeași Parma, Drăguș a mers de la Trabzon, o fostă campioană a Semilunii, la Eyupspor, Ianis Hagi nu-și găsește echipă și așa mai departe.

Tabloul nu-i deloc încurajator, din care pricină pentru numeroase cluburi de peste hotare, inclusiv din generoasa zonă arabă, 18 milioane sună rău și ele se retrag din cursă.

Mai scriu o dată că o asemenea rezervă e de înțeles, fie și parțial. În măsura în care pentru un fotbalist croat ori sârb transferul extern constituie începutul ascensiunii, pentru unul român de astăzi, fără a generaliza, înseamnă capătul drumului.

Intervin relaxarea și automulțumirea, traiul pe vătrai. Coborârea, nu urcușul, din care cauză, hai să fim sinceri!, nici nu-i bătaie pe fotbaliștii tricolori, vreo concurență încinsă în jurul lor. Pentru că ei mai degrabă dezamăgesc peste graniță decât conving.

Veți zice însă, pe bună dreptate, că s-au vândut jucători de-ai noștri și pe sume mai mari de 18 milioane. Drăgușin pe 30 de milioane deunăzi, Mutu pe 19 și Chivu pe 18, ambii în 2004. Corect, numai că, atenție!, niciunul dintre aceștia nu s-a vândut pe banii amintiți direct din țară. Nu, Tottenham l-a luat pe Drăgușin de la Genoa, Chelsea pe Mutu de la Parma, Roma pe Chivu de la Ajax etc, QED.

Cum cel mai scump transfer operat din România continuă să fie cel al lui Dennis Man, pentru care Parma i-a achitat lui FCSB 11 milioane de euro în 2021, clubul finanțat de Gigi Becali primind 9,8 milioane de la Anderlecht în 2016 pentru Nicolae Stanciu și 9,5 de la Tottenham pentru Chiricheș în 2013, transferurile 2 și 3 ca valoare, care ar fi concluzia?

Că prețul nu-i cel cu care speri tu să vinzi, recte CFR, prețul e cel care derivă din piață. Asta sugerând că Neluțu Varga ar trebui să accepte 12 milioane de la Rennes sau să mai aștepte. Până când? Nimeni nu cunoaște răspunsul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.