Cehia şi Turcia se bat diseară pentru un bilet în “sferturi”, într-un meci ce se poate decide la penalty-uri.
Moment istoric pentru meciul de diseară de la Geneva dintre cehi şi turci. Aşa a clamat întreaga presă internaţională, aşa se anunţă. Cele două formaţii au linii de clasament identice, iar în cazul unei remize în partida directă, calificarea în “sferturi” se va face în urma loviturilor de la 11 metri! Ce vor urma imediat după cele 90 de minute de joc.
Cehii. Precauţi. “Am exersat penalty-urile, dar vom face totul să nu ajungem acolo. E riscant, stăm la mîna destinului”, a spus Bruckner. “E un meci pe viaţă şi pe moarte. Totul se decide într-o seară. Nu mă gîndesc decît că vom învinge”, a comentat Cech, care nu poate uita că tocmai a pierdut finala Ligii la penalty-uri.
Turcii. Tupeişti. “Noi venim din urmă, după o victorie, adversarii, după un eşec. Forţa noastră e superioară,din toate punctele de vedere. Vom învinge!”, a strigat Fatih Terim. “Nu ne e frică de penalty-uri, sîntem pregătiţi de orice!”, a zis şi Nihat.
10 victorii au cehii în 14 meciuri jucate cu turcii. Au mai fost 3 remize şi un singur succes al otomanilor.
S-au bucurat
Penaltyurile au purtat noroc cehilor. La CE au cîştigat de trei ori, şi ce victorii! În finala din 1976, Cehoslovacia a cucerit trofeul după ce a învins-o cu 5-3 la loviturile de departajare pe RFG. În 1980, cehii s-au impus în faţa italienilor în finala mică, scor 9-8. În 1996, au ajuns în finală după ce au bătut Franţa cu 6-5.
S-au întristat
Însă, “artificiile” de regulament au fost împotriva cehilor! În 1996, în finala cu Germania, au pierdut meciul cu 2-1 după un gol de aur al lui Bierhoff, fiind prima dată în istoria competiţiei cînd o partidă se decidea astfel. Iar în 2004, cehii au pierdut în faţa grecilor, în semifinale, cu 0-1, după golul de argint al lui Dellas.
Click pentru mărire.
{{text}}