Fostul mare fotbalist al Barcelonei ar putea fi antrenorul nou-promovatei.
Abia promovată, CS Otopeni e pe cale să dea o mare lovitură de imagine: instalarea lui Jose Mari Bakero ca antrenor! Fostul mare internaţional spaniol a sosit aseară în Bucureşti pentru negocierile finale, fiind aşteptat la aeroport de Ioan Becali şi de Dragoş Cristean, directorul sportiv al clubului. “Sperăm să-l convingem”, a spus un oficial al celor de la Otopeni.
Bakero (foto, 45 de ani) a jucat pentru Sociedad (‘80-’88) şi Barcelona (‘88-’97), cîştigînd 6 titluri, Cupa Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Cupelor (de două ori). În 2004-2005 a antrenat la Malaga B, apoi a fost director sportiv şi, ulterior, antrenor la Sociedad (2006-2007). Ultima dată a lucrat la Valencia, fiind secundul lui Koeman la începutul acestui an.
CS Otopeni a promovat în Liga 1 avîndu-l antrenor pe Liviu Ciobotariu, dar fostului fundaş al lui Dinamo i-a expirat contractul şi înţelegerea n-a fost încă prelungită.
“Giovanni îmi e prieten de multă vreme şi, la propunerea lui, am venit să negociez cu CS Otopeni. Am auzit că echipa are un proiect interesant. Încă n-am decis dacă accept oferta”
Jose Mari Bakero antrenor
{{text}}