Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL FRANȚEI

Magistral: Tadej Pogacar a câștigat Turul Franței pentru a patra oară în carieră!

Tadej Pogacar a câștigat Turul Franței pentru a patra oară / Foto: Imago Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  duminică, 27 iulie 2025

Marele favorit Tadej Pogacar (26 de ani, UAE Team Emirates) a câștigat pentru a patra oară Turul Franței, duminică, 27 iulie. Belgianul Wout van Aert (Team Visma - Lease a Bike) s-a impus în ultima etapă, a 21-a, desfășurată de la Mates-la-Ville la Paris.

Ciclistul sloven mai triumfase la Turul Franței în 2020, 2021 și 2024. Pogacar a fost urmat în clasamentul final de către danezul Jonas Vingegaard (Team Visma - Lease a Bike), campionul din 2022 și 2023, la 4 minute și 24 de secunde. Pe podium a terminat și germanul Florian Lipowitz (Red Bull - Bora - Hansgrohe), la 11 minute.

Tadej Pogacar a câștigat Turul Franței pentru a patra oară din 6 participări

Tadej Pogacar a câștigat pentru a patra oară Turul Franței, în 6 participări. Când nu a triumfat, slovenul a ocupat locul secund. Acesta l-a egalat astfel pe britanicul Chris Froome și s-a apropiat la un singur titlu de recordul deținut de Eddy Merckx, Bernard Hinault, Jacques Anquetil și Miguel Indurain.


Wout van Aert a câștigat etapa încheiată de Champs-Elysees, cu un timp de 3 ore, 7 minute și 30 de secunde, pe cei 132 de kilometri.

Italianul Davide Ballerini (XDS Astana Team) a fost al doilea, iar podiumul a fost completat de slovenul Matej Mohoric (Bahrain Victorious). Pogacar a terminat cursa pe locul 4, la 19 secunde de lider.

Cred că este într-adevăr la apogeul carierei sale. Întrebarea acum este cât timp îl putem menține la acest nivel, și nu mai este o chestiune de vârstă, ci mai ales de motivație. Împreună cu Javier Sola și întreaga echipă a EAU, ne dăm seama cât de norocoși suntem să lucrăm cu el.



Este o persoană cu un imens nivel de abilitate. Asta se întâmplă o dată într-o generație; este ca și cum ai lucra cu Roger Federer sau Tiger Woods; este incredibil să îi vezi realizând ceea ce sunt capabili să facă!



- Jeroen Swart, șeful echipei de performanță de la UAE Team Emirates-XRG, pentru L'Equipe

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.