Sporturi   •   Altele   •   CHINA

Presa din China, reacție despre Pan Zhanle și David Popovici: „S-a prăbușit”

Pan Zhanle, în Singapore, la Mondialele de Natație/ foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 28 iulie 2025

Presa chineză a reacționat după eliminarea lui Pan Zhanle încă din serii la proba de 200m liber, din cadrul Campionatelor Mondiale de natație din Singapore. Asiaticii au amintit, succint, și despre David Popovici, cel care a avut cel mai bun timp în serii, calificându-se de pe primul loc în semifinale.

David Popovici a terminat cursa din serii cu timpul de 1:45,43. Campionul olimpic la 200m liber a terminat cu două secunde înaintea lui Pan Zhanle, care a încheiat seriile pe locul 22. Doar primii 16 s-au calificat în semifinale.

Chinezii au scris despre „prăbușirea” lui Pan Zhanle, care a încheiat seriile cu timpul de 1:47,46, și au amintit declarația campionului olimpic de la 100m liber, care a spus că va fi altă poveste la proba „regină”.


Ce au scris chinezii despre Pan Zhanle și David Popovici

„Campionul olimpic Pan se prăbușește în seriile de la Singapore, terminând pe locul 22. Pan, campion olimpic la 100 m liber și deținător al recordului mondial, a terminat doar pe locul 22, într-un minut și 47,46 secunde, ratând accederea în primii 16 și calificarea în semifinale.

Românul David Popovici, campionul olimpic la 200m liber, a trecut cel mai repede în 1:45,43, terminând în fața americanului Luke Hobson (1:45,61) și a britanicului Matthew Richards (1:45,66). Pan a spus că nu îi va afecta încrederea pentru 100m”, au scris cei de la South China Morning Post.

„Probele de 200m și 100m sunt diferite”, a spus chinezul Pan. Zhanle nu și-a explicat prestația din seriile de la 200m liber: „Nu e deloc bine. M-am simțit destul de OK ieri, dar azi s-a simțit complet diferit când am înotat. Trebuie să muncesc din greu și să fac ajustări. Nu îmi dau seama ce s-a întâmplat, dar nu sunt deloc mulțumit de acest timp”.


Pan Zhanle, la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore/ foto: Imago Images
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.