Canadianca Summer McIntosh (18 ani) a cucerit medalia de aur în proba feminină de 200 de metri mixt de la Campionatele Mondiale de natație din Singapore. Surprinzătoare a fost și clasarea pe locul 4 a lui Zidi Yu, chinezoaică în vârstă de doar 12 ani și cu o poveste unică.
Summer McIntosh continuă dominația în natația feminină. Triplă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris și multiplă campioană mondială, canadianca a triumfat fără emoții la 200 de metri mixt. Cel mai probabil, o va face și la 400 de metri mixt și 200 de metri fluture.
Fenomenul din Ontario a încheiat cele 4 lungimi de bazin în 2:06,69. Podiumul a fost completat de americanca Alex Walsh (2:08,58) și de canadianca Mary-Sophie Harvey (2:09,15).
Clasamentul final al probei de 200 de metri mixt feminin:
- Summer McIntosh (Canada) - 2:06,69
- Alex Walsh (SUA) - 2:08,58
- Mary-Sophie Harvey (Canada) - 2:09,15
- Zidi Yu (China) - 2:09,21
- Mio Narita (Japonia) - 2:09,56
- Abbie Wood (Marea Britanie) - 2:09,92
- Anastasia Gorbenko (Israel) - 2:10,26
- Ellen Walshe (Irlanda) - 2:11,57
Zidi Yu, aproape de medalie la 12 ani
Dacă Summer McIntosh părea tânără în momentul în care a luat cu asalt lumea înotului, ce putem spune despre chinezoaica Zidi Yu?
La doar 12 ani, a fost la câțiva milimetri de o medalie. Un vârf de unghie a stat între ea și Mary-Sophie Harvey.
Povestea ei a devenit cunoscută datorită unui articol de pe site-ul Olympics.com.
Yu s-a apucat relativ târziu de înot, la 6 ani. Povestește că „era o vară mult prea călduroasă, tatăl meu m-a dus la un parc acvatic. Mi-a plăcut senzația din apă și am petrecut mult timp în piscina copiilor. Într-o zi, un antrenor m-a întrebat dacă vreau să merg la câteva antrenamente”.
Părinții au acceptat, iar Zidi a mers la clubul de natație Hebei Taihua Jinye, din sudul Beijingului. N-a fost totul roz în scurta carieră.
Anul trecut am fost aproape să renunț din cauza epuizării. Antrenamente, școală... era prea mult. Din fericire, antrenorii și familia au înțeles că înotul e deja parte din viața mea. Nu am cedat.
- Zidi Yu
La vârsta ei, încă își permite să ia unele lucruri în glumă: „Când mă simt obosită la antrenamente, mă gândesc cât de cool ar fi să ajung la marile competiții, să port drapelul și casca mea cu cățeluși”.
Probele favorite sunt fix cele dominate de McIntosh, un model în ceea ce privește precocitatea în natație. Cele două se vor înfrunta mult timp în cursele de 200 și 400 metri mixt și la 200 de metri fluture.
„Știu că nu sunt cea mai bună în cursele rapide, așa că a trebuit să mă orientez. Vârsta reprezintă un avantaj, când voi crește voi căpăta mai multă forță și voi putea încercat mai multe”, a concluzionat tânara chinezoaică.
{{text}}