Patronul lui CFR Cluj, Nelu Varga, a transmis echipei și antrenorului Dan Petrescu să se concentreze, momentan, doar pe cupele europene
CFR Cluj are infirmeria plină, Dan Petrescu este descumpănit de situație și are numai gânduri negre. Mai ales că joi este returul cu Lugano, 0-0 în Elveția, în turul II preliminar al Europa League.
Cinci titulari sunt accidentați, Muhar, Simao, Emerllahu, Kamara și Postolachi! Sunt speranțe că ultimul ar putea fi recuperat pentru joi, dar semnalele nu sunt cele mai îmbucurătoare. Problemele medicale dau cele mai mari bătăi de cap în Gruia, chiar și eșecul de pe teren propriu cu FC Argeș (0-2) a trecut în plan secund.
Nelu Varga nu-și face griji de campionat: „Recuperăm, își revin băieții și mergem la luptă"
De la Dubai, patronul Nelu Varga evită să pună presiune pe Dan Petrescu, chiar dacă își face griji vizavi de continuarea traseului european. Acuză accidentările și speră ca antrenorul "feroviarilor" să conceapă o formulă de start câștigătoare pentru confruntarea de joi cu Lugano. Campionatul este, momentan, în rândul doi.
„Început greu, cu accidentări multe. Niciodată nu ni s-a întâmplat așa ceva! Ne-au picat cinci titulari, dar trebuie să ne reorganizăm.
Să sperăm că ne calificăm mai departe în Europa, asta contează acum, imediat. E cel mai important. Să vedem ce putem face. Cu începutul campionatul nu-mi fac probleme, fiindcă putem recupera. E lung sezonul, va fi bine.
Își revin băieții și mergem la luptă. Asta e problema care mă arde cel mai tare acum, cu accidentările și să trecem mai departe în cupele europene", a explicat Nelu Varga pentru Gazeta Sporturilor.
După trei etape, CFR Cluj are 4 puncte în clasament, o victorie, o remiză și un eșec. Duminică, 3 august, ardelenii întâlnesc acasă o altă pretendentă la grupele unei cupe europene, Universitatea Craiova, oltenii având de recuperat după eșecul cu FK Sarajevo (1-2), în turul II preliminar al Conference League.
4,3milioane de euro câștigă echipa ce se califică în grupa Europa League
450.000de euro este recompensa fiecărui succes în grupa XXL, 150.000 de euro punctul
{{text}}