Sporturi   •   Altele   •   CM DE NATAȚIE

Ce cotă are David Popovici la câștigarea aurului în proba de 200 de m liber de la Campionatele Mondiale din Singapore » Fluctuații mari în ultimele 12 ore

David Popovici / FOTO: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  marți, 29 iulie 2025

David Popovici (20 de ani) s-a calificat cu al 4-lea timp în finala probei de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de Natație din Singapore. Chiar dacă nu va pleca de pe culoarul 4, al favoritului, la casele de pariuri sportivul nostru este văzut cu prima șansă la câștigarea medaliei de aur.

  • Roxana Fleșeru, reporterul Gazetei Sporturilor, este în Singapore, de unde transmite cele mai tari informații despre Campionatele Mondiale de Natație.

Cursa pentru medalia de aur este programată marți la prânz, începând cu ora 14:02, ora României. Aceasta va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe două posturi: TVR 1 și TVR Sport.

David Popovici este văzut favorit la câștigarea medaliei de aur, deși după ziua de luni a intrat în finală cu al patrulea timp la general.


Cum arată cotele înaintea finalei de 200 de metri liber

Cotele de la casele de pariuri din România îl dau favorit pe David Popovici la câștigarea medaliei de aur, după ultima actualizare, de la ora 8:00, cu 6 ore înainte de probă.

Americanul Luke Hobson, cel care s-a calificat cu primul timp în finală, este văzut al doilea favorit. Luni, în semifinale, acesta a terminat proba în 1,44:80. De partea cealaltă, David Popovici a ajuns la linia de finish în 1:45,02.

Cotele pentru finala de la 200 de metri liber:


  • David Popovici - 1,40

  • Luke Hobson - 2,80

  • Sunwoo Hwang - 20,00

  • Kamil Sieradzki - 35,00

  • James Guy - 75,00

  • Carlos Dambrosio - 75,00

  • Gabriel Jett - 100,00

  • Murasa Tatsuya - 100,00

În ultimele ore, cotele au oscilat foarte mult. Dacă acum David Popovici are o cotă de 1,40, luni după-amiaza acesta avea o cotă de 1,35 pentru aur. Aseară, la miezul nopții, aceasta crescuse și ajunsese la 1,50.

După ziua de astăzi, prima zi de calificări și semifinale, pot spune că am trecut de cea mai grea zi. E și ziua cu cei mai mulți metri. Prima cursă e cea mai dificilă, trebuie să te obișnuiești puțin cu emoțiile de concurs. Până și la nivelul meu, și mult mai sus, lumea are emoții.



Sunt cam multe curse, nu ar strica să se înoate calificări și semifinale direct. E în regulă, sunt cârcotaș, e bine. A trecut cea mai grea zi. Mă simt OK, trebuie să dorm și mă odihnesc pentru mâine. Sunt mulțumit. A fost o semifinală ca la carte! Am reușit să nu dau tot ce aveam și în același timp să fie suficient pentru a mă califica destul de comod



- David Popovici, după calificarea în finala de la 200 de metri liber

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.