Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Bogdan Lobonț, 47 de ani, a vorbit despre una dintre cele mai importante colaborări din carieră, cea cu Mircea Lucescu. Pentru selecționer, anul 2025 a fost unul dintre cei mai tensionați din carieră, însă fostul său elev este convins că „Il Luce” va bifa mult dorita calificare la Campionatul Mondial de anul viitor.
Ca într-un carusel al amintirilor, „Lobby” rememorează Rapidul de la finalul anilor '90, care era o tabără de formare, o promisiune unde cantonamentele în munți, la aer tare, se îmbinau cu VHS-urile de analiză tactică, unde greutățile la glezne și nutriția calculată în calorii erau semnele unei revoluții din mers.
Lucescu nu le-a dat doar planuri de joc tinerilor. I-a mutat din garsoniere în apartamente, i-a dus la teatru în loc de cinema, le-a ales mobilierul ca un tată exigent, dar grijuliu și le-a schimbat televizorul cu tub pe altul mai încăpător pentru visuri, pentru că, spune fostul fostul portar, și mintea trebuie antrenată, nu doar picioarele.
În final, Lobonț a argumentat de ce este de partea speranței în perspectiva duelului „de foc” de la Istanbul, din semifinalele barajului de calificare la turneul final.
Turcia - România, baraj în manșă unică, se va juca pe Beșiktaș Park, joi, 26 martie 2026, la ora locală 20:00 (n.r. 19:00 ora României). În cazul unei victorii în semifinală, „tricolorii” vor întâlni fie Slovacia, fie Kosovo, tot în deplasare. Finala este programată pe 31 martie.
- Bogdan, cum l-ai cunoscut pe Mircea Lucescu?
- A fost în ’97, iarna, în ianuarie, când am venit la Rapid și am făcut un cantonament la Desenzano del Garda. Am jucat un meci amical cu Brescia, dar nu-mi mai aduc aminte unde. Cred că s-a terminat ori 1-1, ori am pierdut 2-1. Am jucat și eu vreo 20 de minute. M-a băgat nea Liță Dumitru, dar cred că înainte am mai jucat un meci amical pe zăpadă, în cantonamentul pe care l-am făcut la Poiana Brașov. Și a fost și atunci prezent la meci. Dar ce-mi aduc clar aminte a fost meciul ăla pe care l-am jucat în cantonamentul din Italia. Atunci l-am cunoscut. L-am cunoscut prima dată. Și am ajuns să ne cunoaștem mai bine în vara lui 1997, când am venit, să zic așa, cu trup și suflet la Rapid, după multe telefoane și multe insistențe. Și ale lui, și ale domnului Copos, și ale domnului Sichitiu.
- A insistat mult?
- A insistat foarte mult să vin la Rapid. Și-mi aduc aminte telefonul pe care mi l-a dat. A fost în după-amiaza unei sâmbete, după ultima etapă, pe care am jucat-o cu Corvinul, acasă, cu CFR Timișoara. După meci am ieșit cu băieții la masă. Se terminase sezonul, faimoasa masă cu echipa. Și țin minte că a venit mama de vreo două sau trei ori să-mi spună că sună nea Mircea și mă așteaptă acasă să răspund la telefon. Mă suna într-o oră. „Bine, mamă, vin” și a treia oară am ajuns și am răspuns la telefon. Am vorbit cu dânsul, mi-a spus că mă așteaptă cu mare drag la Rapid. Voia să construiască o echipă redutabilă, cum a făcut la Hunedoara. Mi-a dezvăluit în acel moment că vrea să-l aducă și pe Mircea Rednic la Rapid. Și a făcut-o, în perioada în care am stat la Rapid, doi ani și jumătate, până să plec la Ajax. Am reușit să câștigăm o Cupă, să fim la o lungime de barcă de câștigarea campionatului, iar în al doilea sezon am câștigat campionatul, dar am pierdut Cupa cu Steaua. A făcut lucruri extraordinare și a reușit să aducă jucători cu o calitate extraordinară pentru acel moment.
- Cum a fost prima discuție față-n față?
- Cum să fie... Relaxată. Mă uitam ca la Dumnezeu, pentru că știam ce construise la Hunedoara, ce echipă formase acolo, cu toți jucătorii pe care i-a luat după dânsul la Dinamo. Ce a făcut la Dinamo, ce a făcut la echipa națională... Știam cine e dânsul și mă uitam cu mare respect la el. Și, bineînțeles, cu urechile bine deschise, să încerc să prind cât mai mult. Sincer, a fost emoționantă prima întâlnire pe care am avut-o cu dânsul.
- Ați vorbit despre fotbal sau și alte aspecte?
- Prima întâlnire a fost mai mult despre fotbal. După aceea, încet-încet, cu noi, cu cei tineri, avea mai multe discuții individuale în care nu că ne spunea punctul dânsului de vedere, dar ne îndruma și în viața de dincolo de fotbal. Pentru că este fundamental să fii îndrumat bine și în ceea ce faci după ce pleci de la antrenament. Și el a făcut-o foarte bine și o face foarte bine în continuare.
- Și ce sfaturi vă dădea?
- Cum să ne hrănim, cum să mâncăm, cum să ne îmbrăcăm, cum să ne comportăm în societate. Ne-a îndrumat pe toți la școală. Stăteam toți în... era un bloc. Bine, și acum este blocul respectiv. L-am văzut cu mare drag perioada când am fost în Giulești. Etajul 1 era etajul fotbaliștilor. La un moment dat a zis: „Nu se mai poate așa ceva, cum să stea băieții aici?”. Erau condiții foarte bune și acolo, dar el, stând foarte mult timp afară, a încercat să ne mute pe toți - nu pot să spun într-un cartier rezidențial - dar să avem condiții mult mai bune decât aveam acolo. Asta nu înseamnă că condițiile pe care le-am găsit acolo nu erau bune. A încercat să ne creeze tot ceea ce aveam nevoie ca să putem performa la cerințele dânsului. Pentru că un principiu de-al lui, din câte am învățat eu în perioada în care am lucrat împreună, este că dacă jucătorul este liniștit în viața personală, poate să performeze la standarde ridicate. Și ne-a dat multe sfaturi. Cu cine să ieșim, ce să vorbim.
- Și despre oraș, bănuiesc...
- Bucureștiul e altceva, bineînțeles. Majoritatea eram din provincie. Intram cu o zi înainte în cantonament, înainte de meciurile pe care le jucam, ori acasă, ori în deplasare, și seara, înainte de masă, înainte de cină, mergeam la film. Erau Cinema Scala, Patria, iar încet-încet, nu că ne-a scos de tot prezența la cinematograf, dar ne-a dus la teatru.
- Vă duceați cu plăcere sau făceați doar act de prezență?
- Nu, am văzut multe piese interesante. Sunt lucruri care te ajută. Te dezvoltă din punct de vedere uman și te ajută să performezi bine în teren. Pentru că el considera și consideră în continuare că jucătorul trebuie să aibă un grad de inteligență cât mai ridicat. Și a făcut-o foarte bine și o face foarte bine în continuare, cu o energie ieșită din comun și la 80 de ani. Este ceva impresionant.
- Povestește-mi cum a fost drumul spre București.
- Am vorbit cu dânsul sâmbătă seara. Duminică seara, am fost pe tren. Luni dimineața, am fost prezent în Giulești. M-a așteptat nea Marian Rada la Gara de Nord și m-a parcat la garsoniere, în Giulești. El a venit în țară înainte de meciul cu Olympique Lyon din Intertoto. Bine, a lăsat tot programul de pregătire în grija lui Nae Manea, care ulterior a devenit mâna lui dreaptă la Rapid, împreună cu Marian Rada. Am jucat cu Odra Wodzisław, în Intertoto, o echipă din Polonia. Nu-mi mai aduc aminte exact cu cine... Rapid Viena?! Apoi a fost o întrerupere de două sau trei săptămâni până la meciul cu Olympique Lyon și a venit dânsul. A organizat o pregătire la Câmpulung Moldovenesc. Era familiarizat cu condițiile de acolo, cu peisajul, din perioada echipei naționale - anii ’80, înainte și după Campionatul European - pentru că obișnuia să ducă echipa națională în acea zonă a țării datorită condițiilor și climei favorabile. Câmpulung Moldovenesc, Bistrița, acolo era cartierul general de pregătire de vară sau de iarnă. A fost ceva inedit pentru noi. Ne-a schimbat meniul. Eram obișnuiți cu un anumit tip de alimentație. Ne-a introdus bufetul suedez. Am învățat ce înseamnă carbohidrați, proteine, grăsimi. Cântarul în fiecare zi. A început să așeze lucrurile într-o anumită direcție. Era genul de antrenor care își analiza complet un jucător înainte să-l cumpere. Nea Mircea își lua toate informațiile posibile în acea perioadă. Nu e ca și cum meciurile din liga a doua erau transmise la TV, mi se pare că, chiar și dintre cele din Liga 1, doar unele erau televizate. Mi-aduc aminte de el că venea cu 3-4 casete VHS și urmărea meciuri, urmărea jucători. Ședințele video cu studierea adversarului durau ore! Și sunt convins că pentru el dura mult mai mult studiul adversarilor decât ceea ce ne arăta nouă. Ajunsese la un moment dat să pună meciurile pe repede înainte.
- De ce?
- Apoi am aflat de ce. Practic, el se uita la meciuri pe repede înainte ca să vadă unde este fluxul jocului. Să-ți dai seama mai repede cam în ce zonă de teren se joacă mai mult, dar asta am aflat-o după foarte, foarte mulți ani. La început, tu vrei să aprofundezi... Și sunt convins că îi studia pe toți jucătorii pe care voia să-i aibă sub comandă. Și erau foarte multe canale, foarte mulți parametri pe care el îi accesa. Era Centrul de Medicină Sportivă de la „23 August”, unde nea Grigore Sichitiu avea o intrare bună. În urma analizelor făcute acolo, erau foarte multe date pe care el le studia. Se baza pe mulți parametri care reieșeau din datele de la Centrul de Medicină Sportivă. Și înainte se făcea, nu pot să zic „statistică” în adevăratul sens, dar se luau în calcul și analizele parametrilor fizici, fiziologici ai unui jucător.
- Se poate spune că a fost idolul tău înainte de a-l cunoaște? Tu ești din Hunedoara, acolo și-a pus amprenta.
- Într-adevăr, el și-a pus o amprentă deosebită asupra a ceea ce sunt astăzi. Atât ca om, cât și ca fost jucător, antrenor, director tehnic, viitor director sportiv. Pentru că am învățat foarte multe de la dânsul. Și cum și-a pus amprenta asupra mea, sunt convins că și-a pus-o și asupra altor profile cu care a lucrat și pe care le-a avut sub comanda lui. A făcut-o la cel mai înalt nivel, la toate cluburile unde a activat. A făcut-o foarte bine la Dinamo, la echipa națională, la Pisa. Și la Inter, în scurta perioadă în care a activat acolo. Și acum, cred, dacă îl întrebați pe Simeone, vorbește foarte bine de nea Mircea Lucescu! A făcut-o foarte bine la Rapid. În momentul când a plecat de la Rapid la Inter, în iarna lui 1998, cred că 90% dintre jucători au plâns. Ceilalți 10% nu cred că au plâns pentru că nu jucau, dar, după aceea, s-a întors și am reușit să câștigăm campionatul. Apoi la Șahtior. Mi-aduc aminte alte episoade interesante. Champions League 2010-2011, când am ieșit din faza grupelor cu AS Roma. Pe hârtie, cea mai accesibilă echipă părea Șahtior Donețk. Și când s-a terminat faza grupelor, toți - și colegi, și o parte din staff - voiau Șahtior. „Șahtior? Niciodată! Șahtior?! Ce, ești nebun? Cea mai accesibilă?”. Zic: „Oameni buni, nu e așa. Pentru că acolo e nea Mircea. Știu cum pregătește meciurile. Poate să fie oricine. Poate să fie Barcelona, Manchester United... dar nu Șahtior!”. Sorții ne-au adus pe Șahtior, 3-1 am pierdut la Roma, 2-0 la Donețk. A făcut un lucru fabulos la Dinamo Kiev. În doi ani cât a stat acolo, până să înceapă ceea ce a început în Ucraina, în primul sezon a luat Cupa, iar în al doilea sezon a luat campionatul. Pot să zic că cireașa de pe tort a fost efortul fenomenal pe care l-a făcut odată cu începerea conflictului din Ucraina. S-a pus la dispoziția tuturor jucătorilor, atât de la Șahtior, cât și de la Dinamo Kiev, pentru a-i aduce în siguranță în afara zonei de conflict. A făcut foarte multe pentru foarte multă lume. E ceva atât de fabulos!
- În momentul în care v-a anunțat că pleacă de la Rapid, ați încercat vreo clipă să îl opriți?
- Nu aveam, noi, cei tineri, nu aveam - nu zic puterea - dar încă nu aveam personalitatea sau forța necesară ca să putem face acest lucru. Erau alte voci importante în vestiar în acel moment. Erau un Sabău, un Rednic, care obținuseră performanțe importante în trecut și sunt convins că au discutat mult pe această temă și au făcut tot ce a fost omenește posibil ca să-l convingă să nu plece la Inter. Dar era un tren în care el trebuia să se urce și a făcut-o. În același timp, am fost convins că, într-o bună zi, o să se întoarcă la Rapid, ținând cont de relația pe care o avea cu nea George Copos și cu regretatul Dinu „Vamă”. Și s-a întors. La jumătatea lunii aprilie s-a întors, chiar înainte de meciul din Ghencea, 1-1. Cu toate că nu a putut să stea pe bancă, 3-4 zile a fost alături de noi la ProRapid. Sunt convins că și în acea perioadă a ajutat cu sfaturi, chiar dacă nea Țiți Dumitriu preluase echipa după plecarea dânsului. Am jucat meciul de la Craiova, unde am câștigat 1-0. El a plecat, iar noi am jucat „sfertul” de Cupa României la Bistrița. Am jucat turul la Bistrița, returul la București, dar am rămas cu nea Nae (n.r. - Manea) - să-l ierte Dumnezeu! - pe bancă și cu Mircea Rednic, care era asistentul lui, antrenor-jucător. Ne-am bucurat cu toții când s-a întors și ne-a dat un boost de entuziasm și o energie magnifică. Era ceea ce aveam nevoie. Asta nu minimalizează cu nimic ceea ce a făcut nea Țiți Dumitriu în perioada în care nea Mircea a fost la Inter. Cu nea Țiți am avut câteva meciuri în care nu am primit gol. Primul gol, mi se pare, l-am primit în etapa a șasea sau a șaptea, 2-1 acasă cu Reșița, dacă nu mă înșel. Sau 3-1.
- Ești „copilul” lui Mircea Lucescu, te simți?
- Cred că toți care au fost sub comanda lui trebuie să se considere copiii lui nea Mircea Lucescu. Da, eu mă consider copilul lui nea Mircea Lucescu. Doar că el nu mă recunoaște, pentru că e normal, nu sunt trecut în acte în sensul ăsta (râde). A crescut foarte multe generații de fotbaliști și a format foarte multe persoane. Și când spun că a creat foarte multe persoane, mă refer din punct de vedere uman. Ne-a învățat foarte, foarte multe.
- E ceva ce te-a impresionat cel mai mult la el în afară de fotbal?
- În afară de fotbal, în perioada când a venit la Rapid, a început, încet-încet, să-l convingă pe nea George să ne mute din garsoniere, fiecare să stăm mai bine. Și în toamna lui 1997, eu mi-am luat un apartament în Aviației. Și el a venit cu mine, cu doamna Neli, cu soția. Aici, aproape, era fabrica de mobilă Pipera. Și a stat cu mine ca să caut mobilă pentru casă, cu doamna Neli. Și mi-a spus: „Uite, ți s-ar potrivi asta, asta, asta”. Eu fusesem înainte, îmi alesesem deja. I-am spus: „Măi, eu mi-am ales asta, asta”. „Ce-ți trebuie ție asta?”. Deci pentru noi, cei tineri, era ca un părinte! Am apreciat foarte mult ceea ce a făcut pentru mine. Bineînțeles că, în acea perioadă, nu realizam foarte mult, dar cu trecerea anilor mi-am dat seama că impactul lui asupra mea a fost fundamental. Deci da, mă consider un copil al lui Mircea Lucescu! Se poate spune că mi-a ales mobila și destinul.
- Ți-a dat vreodată recomandări despre ce să faci după ce îți închei cariera de fotbalist? Poate și prin prisma a ceea ce a văzut la tine.
- Nu, eram prea tânăr.
- Nici ulterior?
- Nu am avut posibilitatea să discutăm ulterior. În schimb, a existat posibilitatea să lucrăm împreună în vara lui 2004, când dânsul a plecat la Șahtior, dar nu am reușit să creăm cadrul perfect ca să lucrăm din nou împreună. Ne-am întâlnit când am jucat în Champions League și tot timpul mi-a făcut o deosebită plăcere să-l văd și să-l ascult. Ne-am întâlnit și la Federație, de când a venit la echipa națională. Ne-am văzut chiar înainte să mă duc la Satu Mare. Am trecut pe acolo, pe la ei, și mi-a zis: „Lasă, că e bine. Du-te acolo și muncește, că ești tânăr, ai energie, ai entuziasm. Du-te și muncește!”.
- Ce s-a întâmplat atunci, în 2004? Ai avut o propunere din partea lui să mergi la Șahtior?
- Da. Doar eu și el știm. Și cred că încă 2-3 persoane. Nu am reușit să se creeze mediul sau, mai bine zis, cadrul perfect ca să lucrăm împreună. Eram sub contract cu Ajax. Era al treilea sezon pentru mine la Ajax, după ce câștigasem campionatul. Și nu...
- Te tenta Șahtior la acea vreme? Era un proiect la început de drum.
- Pe mine mă tenta foarte mult să lucrez din nou cu nea Mircea Lucescu. Eu sunt unul dintre privilegiații care au avut șansa să lucreze cu dânsul. Pentru că este... nu cred că pot să găsesc un cuvânt în dicționarul limbii române sau în oricare alt dicționar pe care să-l atribui lui nea Mircea Lucescu. Tot ceea ce a făcut el până în acest moment este fabulos.
- Crezi că oamenii ca dumnealui se nasc cu o aură sau aceasta se formează în timp?
- Să-ți spun ceva: când a fost tânăr a studiat! El a încercat foarte mult să ne insufle și nouă, celor tineri, ideea studiului. Tot timpul făcea paralele între studiu și fotbal. Te duci la școală să studiezi. Automat, la fotbal, ce trebuie să faci? Trebuie să studiezi adversarul, trebuie să studiezi atacanții pe care îi ai în față, să vezi unde dau, cum dau, cum țin piciorul. Când ajung în anumite poziții, ce fac? Cum driblează? Pe ce parte driblează mai mult? Unde își fac prima atingere de balon? În interior? În exterior? Deci e studiu. Atunci erau alte posibilități de a studia adversarii. Tehnologia nu era așa de dezvoltată ca astăzi, dar existau VHS-urile, prin care aveai posibilitatea să studiezi adversarul.
- Este Lucescu un antrenor care, în anumite momente, te face să te simți mic?
- De ce te-ar face să te simți mic? El construiește!
- Te-ai simțit vreodată în situația asta?
- Deloc, pentru că tot ceea ce a făcut... Aici vorbesc despre mine. De atâtea ori, când m-a certat, a făcut-o spre binele meu. Sunt convins că la fel a făcut și cu ceilalți jucători pe care i-a antrenat. Nu zic că eram mereu confortabil cu ceea ce îmi spunea. Pentru că nimănui nu-i place să fie certat, dar și cearta, la timpul potrivit, are un efect fundamental. Și el găsea foarte bine momentele când să certe jucătorul și când să-i dea o bomboană. A făcut-o foarte bine și o face foarte bine în continuare. Am văzut și la echipa națională. Când e nevoie, e nevoie. Este un bun gestionar al presiunii. La cariera pe care o are în spate, e o normalitate ceea ce face el, pentru că a jucat sute de meciuri cu o presiune devastatoare. În toate sezoanele pe care le-a jucat în Champions League. Perioada pe care a petrecut-o la Șahtior, din 2014, când au trebuit să schimbe Donețk cu Lvov, acolo a fost o presiune fantastică. Să ai războiul la ușă, să gestionezi atâția jucători și atâtea milioane de dolari... Nu e ușor. Și-a construit această carieră pas cu pas. E normal să fie în acest punct în care poate să gestioneze absolut orice fel de presiune.
24de meciuri oficiale a jucat Bogdan Lobonț pentru Rapid București în perioada 1997–2000, înainte de transferul său la Ajax Amsterdam. A debutat în prima ligă în sezonul 1997/1998 și a fost portarul titular în stagiunea 1998-1999, în care Rapid a câștigat campionatul
- Ce îl doare cel mai tare, o înfrângere sau o dezamăgire umană?
- Cred că șoldul. Cred că șoldul doare cel mai tare (râde). La șold s-a operat, nu?! Cred că șoldul doare cel mai tare. La fel ca la orice persoană, au fost fel și fel de episoade în carieră. A suferit și pe teren. Să nu uităm cum a fost - nu pot să zic exact datele, nu cunosc foarte bine contextul, spun doar ce am văzut - când a plecat de la echipa națională după un 0-4 acasă cu Austria. Nu pe „Lia Manoliu”, ci pe stadionul „23 August”, în condițiile în care naționala României avea încă șanse să meargă la Campionatul Mondial din Mexic. Cred că acel episod l-a durut foarte tare. Semifinala a fost cu Sevilla sau sfert de finală, când i-a dat Palop gol pe final, portarul Sevillei, s-a dus Sevilla mai departe și ei au ieșit. Dar, de cealaltă parte, a avut foarte multe momente de magie. Știi, Cupa UEFA, cu Șahtior...
- Există un aspect al carierei care e subestimat?
- Eu, cum îl văd pe nea Mircea, cu cariera pe care o are în spate... să știi totul despre dânsul... e ca o carte deschisă. E de ajuns să accesezi Google: „Mircea Lucescu”, și apare Wikipedia, cred că sunt vreo 10 pagini. Nu cred că mai este nimic de spus despre nea Mircea. Cu siguranță, fiecare are istoriile lui, pentru că avem relații diferite, avem povești diferite despre nea Mircea. A ajutat pe fiecare, e normal să fie așa.
- Merita o echipă de top din Europa?
- Asta, sunt convins!
- Cumva, dumnealui nu a dorit să mai încerce o astfel de provocare. Există critici care îl acuză sau mai degrabă scot în evidență faptul că din acel moment al plecării de la Inter nu și-a mai dorit niciodată să antreneze un club de top.
- Nu știu. A gestionat-o în felul său. A demonstrat din 2004, la Șahtior, de când a început proiectul fabulos de acolo. A câștigat primul campionat. Cel mai dificil a fost să-l câștige pe următorul. Și tot așa... A câștigat șapte ani la rând sau șase ani campionatul în Ucraina. În perioada în care, până să meargă nea Mircea în Ucraina, Dinamo Kiev cam făcea legea. A făcut un lucru fenomenal. Cred și sunt convins că merita un club de top din Europa. Și ar fi avut aceleași rezultate pe care le-a avut și la Donețk, și la Kiev.
- Imediat după declanșarea războiului, a avut discuții, ne spune managerul dumnealui, Arcadie Zaporojanu, cu Marseille, Lyon, PSG...
- Depinde și din ce perspectivă o vezi. Noi nu avem toate datele la dispoziție. Probabil că, în acea perioadă, nu se mai gândea nimeni dacă să accepte o ofertă sau să dea curs unei discuții cu asemenea cluburi, în condițiile în care războiul e dincolo de ușă, deschizi ușa și zboară rachetele ca păsările. Sunt sigur că a analizat foarte bine situația și, cu tot ceea ce a avut la dispoziție, a luat cele mai bune decizii pentru el și pentru familia lui.
- Are o obsesie în afara terenului?
- Obsesie? Nu știu...
- Există ceva ce nu s-a spus niciodată despre el și ar trebui totuși să se știe?
- Eu nu cred. Pentru că a arătat zi de zi, an de an, în toate aparițiile sale, tot ce era omenește posibil. În meciurile pe care le-a jucat, cu echipele pe care le-a antrenat, în aparițiile TV, a arătat tot ce se putea. Nu cred că mai e ceva de descoperit la nea Mircea.
- La antrenamente, până la ce nivel se implica să-ți arate un procedeu?
- Se schimba: șort, tricou, ghete și îți arăta exact ce trebuie să faci. Țin minte că la începutul perioadei în care eram la Rapid nu aveam antrenori cu portarii - bine, era nea Rică -, dar câteodată se implica și la antrenamentele portarilor. Mi-aduc aminte un cantonament în Maroc, la Casablanca. M-a pus să fac două exerciții. Aveam greutăți la glezne. A zis: „Asta am văzut eu în Italia”. Se implica pentru că voia ca jucătorii pe care îi avea sub comandă să cunoască cât mai multe scenarii posibile. Se implica la toți, indiferent de rolul pe care îl aveam în echipă.
- Ne așteaptă barajul cu Turcia. Cum să-l privim?
- Le țin pumnii strânși să se califice la Campionatul Mondial. Cu orice echipă ar fi fost, era o atmosferă asemănătoare, doar cu Ucraina, probabil, am fi jucat pe teren neutru. Băieții noștri sunt obișnuiți cu acest tip de atmosferă. Eu nu mă tem, am mare încredere că nea Mircea ne califică. Dacă picam cu Ucraina ne întrebam dacă nu era mai bună Turcia sau Italia. Până în martie sunt convins că băieții vor fi într-o formă foarte bună. E un element care poate fi decisiv.
{{text}}