International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Manchester City a învins-o pe Newcastle pentru transferul portarului-minune: 16 goluri în 45 de meciuri!

James Trafford, prezentat de Manchester City // sursă foto: X @ ManCity

Articol de Daniel Grigore   —  marţi, 29 iulie 2025

Manchester City a anunțat transferul portarului James Trafford, în vârstă de 22 de ani. Este de fapt o revenire, pentru că Trafford a făcut parte din Academia „cetățenilor” între 2015 și 2023, când a fost vândut la Burnley.

În 2023, Burnley a plătit 17,3 milioane de euro pentru a-l aduce pe Trafford de la Manchester City. Acum, nou-promovata în Premier League l-a trimis înapoi pentru 31,2 milioane. Cei de la Burnley spun că suma se poate ridica la 36 de milioane de euro cu tot cu bonusuri, ceea ce l-ar transforma pe Trafford în cel mai scump portar englez din istorie.

Trafford vine după un sezon excepțional în Championship: a primit doar 16 goluri în 45 de meciuri, ajutând-o pe Burnley să revină în elita Angliei.

Manchester City a anunțat transferul lui James Trafford


Manchester City îi mai are ca portari pe Ederson și Stefan Ortega. Așteptările sunt ca cel din urmă să plece până la finalul acestui mercato. A existat interes și pentru Ederson, dar transferul la Galatasaray nu s-a mai concretizat, iar așteptările din prezent sunt ca brazilianul să rămână pe Etihad.

Echipa lui Pep Guardiola i-a mai transferat în această vară pe Tijjani Reijnders (55 mil. euro), Rayan Ait-Nouri (36,8), Rayan Cherki (36,5), Sverre Nypan (15) și Marcus Bettinelli (2,4), și cel din urmă tot portar, necesar pentru respectarea regulii cu jucătorii crescuți pe plan intern.

James Trafford: „Acum sunt de 100 de ori mai bun”

„Este un transfer genial pentru mine. Să joc pentru Man City a fost unul dintre obiectivele mele încă de când am ajuns la acest club, când aveam 12 ani. Știam că parcursul meu va arăta diferit și de-a lungul lui am crezut mereu că voi reveni [la City]. Când am plecat, am crezut că într-o zi o să revin și am muncit pentru a realiza asta.


Acum sunt mult mai experimentat, sunt de 100 de ori mai bun, m-am îmbunătățit în toate aspectele care țin de mine ca persoană și ca jucător”, a afirmat Trafford cu ocazia prezentării.

Au bătut-o pe Newcastle la transfer

Pe urmele lui James Trafford era și Newcastle. Echipa lui Eddie Howe a făcut prima oferta, dar o clauză din contractul prin care City l-a vândut pe Trafford la Burnley le-a permis să egaleze suma propusă de Newcastle și să își lase rivala fără jucătorul dorit.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.