Sporturi   •   Handbal   •   HANDBAL

Regretă că l-a adus pe Tadici!

Articol de Gabi Cîrjaliu   —  luni, 16 iunie 2008

Ioan Gavrilescu, preşedinte la CS Oltchim, susţine că nu ar fi trebuit să-l numească antrenor pe Gheorghe Tadici.

Ioan Gavrilescu spune că a făcut o greşeală cînd, în urmă cu doi ani, l-a numit în funcţia de antrenor principal pe Gheorghe Ta­dici: “În momentul în care am de­ma­rat tratativele pentru adu­cerea domnului Tadici aveam la Vîlcea o echi­pă destul de indis­ciplinată. Multe din acele han­d­ba­liste chiar aveau nevoie de un an­trenor de tipul lui Tadici. Recunosc însă, nu­mirea lui Tadici nu se mai impunea în momentul în care am făcut noua formaţie a Oltchimului, cu toate vedetele”. Ta­dici a fost demis din funcţia de an­trenor al Oltchimului săptămîna trecută.



Gavrilescu mai spune că între el şi antrenorul principal nu a fost colaborare în ultimii doi ani. “Nu sînt mîndru de asta, dar re­cu­nosc că în ultimii doi ani eu nu am fost preşedinte la Oltchim, în sensul că nu am colaborat cu Gheorghe Tadici. Asta nu înseamnă că eu l-am dat afară. Decizia i-a apar­ţi­nut în totalitate domnului Con­stan­­tin Roibu, manager la SC Olt­chim. Ştiu doar că lui Roibu nu i-au pi­cat deloc bine unele dec­la­raţii ale lui Tadici, începînd cu ace­le acuze la adresa Luminiţei Hu­ţupan, con­tinuînd cu reacţiile după me­ciul pier­dut la Braşov şi ter­minînd cu acea frază conform că­reia ne va lăsa cu buza umflată da­că pleacă împreună cu cinci han­d­ba­liste”, a completat Gavrilescu.

Încă nu au antrenor

Preşedintele chimist spune că nu s-a luat o decizie finală cu privire la noul antrenor din Zăvoi. “Nu am dat şi nici nu voi da măcar un telefon. Nu am contactat nici măcar un an­trenor. De azi avem la dis­po­ziţie 20 de zile. Nu ne grăbim, nu are sens. Vrem să facem ale­ge­rea cea mai bună”, a subliniat Gavrilescu.



Trofee la Oltchim

Gheorghe Tadici a semnat cu Oltchim Rm. Vîlcea la începutul sezonului 2006-2007. De atunci şi pînă la rezilierea contractului, Tadici a obţinut împreună cu elevele sale victorii importante în handbalul european şi cel românesc. Pe plan internaţional, echipa Oltchim a cucerit Cupa Cupelor şi Supercupa Europei în 2007 şi a reuşit, în premieră românească, să treacă de prima fază a grupelor Ligii Campionilor 2008. În campionatul intern a cucerit de două ori titlul naţional.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.