International   •   Liga Campionilor   •   LIGA CAMPIONILOR

Ungaria, Bulgaria și Polonia au echipe în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor! Împerecherile pentru play-off

Toate rezultatele serii din Liga Campionilor » Spectacol la Budapesta și Razgrad + Echipa despre care avertiza Dan Petrescu continuă în competiție

Articol de Cezar Titor   —  miercuri, 30 iulie 2025

Pe lângă partida celor de la FCSB cu Shkendija, la finele căreia campioana României a fost eliminată umilitor din Liga Campionilor, au mai avut loc alte 9 partide din turul doi preliminar al celei mai tari competiții intercluburi din lume, cunoscându-se întreaga configurație a următoarei faze.

Qarabag a câștigat cu 1-0 în fața celor de la Shelbourne, grație unei reușite în proprie poartă, și va juca cu Shkendija. Malmo rezolvaze ecuația calificării încă din tur, 4-1 cu RFS, dar s-a impus și în Suedia, 1-0.

După 0-0 în tur, Ludogorets - Rijeka a avut o desfășurare nebună, iar campioana Croației a fost eliminată, după 1-3, la general. Bulgarii au deschis scorul, Gojak a egalat, însă Rijeka a avut doi eliminați în final. S-a mers în prelungiri, iar Chochev și Ivanov au rezolvat calificarea pentru echipa care și-a instaurat hegemonia peste fotbalul din Bulgaria.

Pafos, echipa despre care Dan Petrescu a avertizat și a cerut atenție privind parcursul ciprioților în acest sezon european, a eliminat-o pe Maccabi Tel Aviv: 1-0, 2-1 la general. Panathinaikos nu a reușit să întoarcă scorul cu Rangers, izbutind doar o remiză pe teren propriu, 1-3 la general.


Cea mai spectaculoasă desfășurare a avut loc la Budapesta, unde Ferencvaros s-a impus cu 4-3 în fața celor de la Noah (Armenia), după 2-1 în tur.

Nici Servette - Viktoria Plzen nu a dezamăgit. După 1-0 în tur pentru elvețieni și avantaj încă din minutul 4 pe teren propriu, Plzen a punctat de două ori în două minute în prima repriză, restabilind egalitatea la general. Au urmat două eliminări, câte una de fiecare parte, apoi lovitura de grație a lui Rafiu Durosinmi, de la punctul cu var.

Toate rezultatele serii în Liga Campionilor:

  • Qarabag - Shelbourne 1-0 (4-0)

  • Malmo - RFS 1-0 (5-1)

  • Ludogorets - Rijeka 3-1 (3-1)

  • Ferencvaros - Noah 4-3 (6-4)

  • Maccabi Tel Aviv - Pafos 0-1 (1-2)

  • FCSB - Shkendija 1-2 (1-3)

  • Panathinaikos - Rangers 1-1 (1-3)

  • Breidablik - Lech Poznan 0-1 (1-8)

  • Salzburg - Brann 1-1 (5-2)

  • Servette - Viktoria Plzen 1-3 (2-3)


Cum arată împerecherile pentru turul trei preliminar de UCL:

  • Salzburg - Club Brugge

  • Dinamo Kiev - Pafos

  • Kairat Almaty - Slovan Bratislava

  • Shkendija - Qarabag

  • Lech Poznan - Steaua Roșie Belgrad

  • Ludogorets - Ferencvaros

  • Malmo - Copenhaga

  • Rangers - Viktoria Plzen

  • Feyenoord - Fenerbahce

  • Nice - Benfica

  • Partidele din turul trei vor avea loc pe 5 și 6 (turul). respectiv 12 august (returul).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.