Dinamo este foarte aproape de a-l readuce în Ştefan cel Mare pe fotbalistul lui Ankaraguku.
Unul dintre cei mai iubiţi jucători care au evoluat la Dinamo, Giani Kiriţă este foarte aproape de a reîmbrăca tricoul alb-roşu Mijlocaşul de 31 de ani al celor de la Ankaragucu, locul 8 în Turcia, a fost sunat insistent de Cristi Borcea, care l-a ademenit cu proiectul îndrăzneţ pentru sezonul următor: titlul şi grupele Champions League.
Preşedintele executiv urmăreşte, pe lîngă Kiriţă, să-i aducă în Ştefan cel Mare şi pe Cosmin Contra şi Marius Niculae, fotbalişti ce s-au consacrat în alb şi roşu. Cei doi internaţionali s-au arătat dispuşi la negocieri după terminarea Campionatului European, iar Giani a cerut o păsuire de cîteva zile, întrucît are unele probleme cu actualul său club. Ankaragucu are restanţe financiare faţă de Giani, iar în cazul în care turcii nu-i vor vira banii în cont pînă la finalul săptămînii, fotbalistul de 31 de ani ar putea sosi la Dinamo pentru o sumă mult mai mică de transfer.
Kiriţă mai are un an de contract cu Ankaragucu şi cîştigă 325.000 de euro pe sezon, iar Dinamo este dispusă să îi ofere 200.000 de euro pe an, plus importante bonusuri de performanţă.
5 trofee a cîştigat Kiriţă în Ştefan cel Mare: două titluri (2000 şi 2002) şi 3 Cupe (2000, 2001 şi 2003)
151 de meciuri şi 9 goluri are Kiriţă pentru Dinamo în prima divizie. El a adunat şi 4 selecţii la naţională, în perioada 2000-2001
Înlocuitorul lui Mărgăritescu
După ce Mircea Rednic l-a îndepărtat pe Andrei Mărgăritescu (28 de ani) din Ştefan cel Mare, acesta s-a reorientat spre Giani Kiriţă, fotbalist pe care l-a dorit şi în urmă cu un an. În cazul în care fotbalistul de 31 de ani va reveni la Dinamo, ar urma să-i ia locul lui “China” pe postul de mijlocaş defensiv, în acest moment acea zonă a terenului putînd fi acoperită doar de Adrian Ropotan.
{{text}}