International   •   Conference League   •   TURUL 2

Mirel Rădoi surprinde, după calificare: „Voi ieși la mijlocul terenului să mă huiduie tot stadionul”

Mirel Rădoi

Articol de Alexandru Tomuțiu, Romeo Ene   —  joi, 31 iulie 2025

Mirel Rădoi, antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a dezvăluit cum și-a motivat jucătorii, după ce oltenii s-au calificat în mod spectaculos în fața celor de la FK Sarajevo. După 1-2 în tur, Craiova a făcut scor pe „Oblemenco”, 4-0!

În turul 3, Craiova o va înfrunta pe Spartak Trnava din Slovacia.

Rădoi era convins că echipa lui se va califica în fața bosniacilor. A spus ce le-a transmis jucătorilor înaintea partidei.

Mirel Rădoi, după Craiova - Sarajevo 4-0 la retur: „Era aproape imposibil să pierdem această calificare”


„Era aproape imposibil să pierdem această calificare. Am zis că ori câștigăm cu 3-0, ori pierdem fără să dăm gol. Am pregătit meciul totul sau nimic, nu aveam încotro. Trebuia să jucăm pentru suporteri. Suntem împreună, mergem până la capăt, bucurie mare pentru că am câștigat repriza importantă.

Cred că am fost echipa mai bună, am făcut-o pentru suporteri. Cumva ne-a lipsit și ne lipsește de foarte multă vreme temporizarea. Grăbim jocul în zone pe care nu le-am pregătit sau nu avem oamenii potriviți.

Nu am reglat decât foarte puține lucruri la pauză. Le-am explicat că va fi o chestiune de timp până marcăm primul gol, dacă își păstrează pozițiile. Nu aveau cum să acopere zonele create de noi. Am făcut pressing în 4-4-2 și noi i-am surprins cumva”, a spus Mirel Rădoi, la Prima Sport.


Mirel Rădoi, despre Assad Al Hamlawi: „Jucătorii de valoare nu prea au nevoie de timp de acomodare”

„Jucătorii de valoare nu prea au nevoie de timp de acomodare. Mă bucur că a reușit să marcheze, chiar dacă am înțeles că a fost criticat că îi sar prin careu mingile în genunchi, că se lovește la rotulă. Știam ce am adus și în seara asta a arătat ce poate. E genul de atacant care poate marca 10–12 goluri în campionatul României. Să sperăm că nu se va culca pe o ureche.

Nu am avut foarte mult de spus ca să-l motivez, i-am spus ce vrem, i-am arătat niște clipuri. Universitatea și-a găsit un atacant.

Nu am putut să controlăm fluxul emoțional venit din tribune în prima repriză. În a doua ne-a fost mai ușor. Încă mai avem de lucrat, la foarte multe lucruri. E aproape imposibil să joci cu o echipă în cupele europene și să nu-și creeze ocazii. A scos și Isenko două ocazii. Nu poți să câștigi toate meciurile fără ca adversarul să nu-și creeze ocazii.

Am fost și încordat, emoționat. Am încercat să iau toată presiunea asupra mea. Le-am zis că orice s-ar întâmpla, vor ieși la mijlocul terenului, iar dacă dorește tot stadionul să mă huiduie… le-am zis să aibă curaj și ne vom califica. Am încercat să mă echilibrez, dar după golul 3 a fost greu să-mi controlez emoțiile.

Am tras puțin cu ochiul și la partida de la CFR cu Lugano, la prima repriză jucată de Trnava cu Hibernians. Să sperăm că și FCSB va merge mai departe, pentru că avem nevoie să ridicăm nivelul în România”, a mai spus antrenorul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.