Damjan Djokovic, 35 de ani, a evidențiat calificarea echipei sale și faptul că partitura este marcă înregistrată la CFR Cluj și Dan Petrescu: „1-0, fază fixă, am închis meciul și-am plecat!"
CFR Cluj a trecut de cel mai greu adversar al săptămânii pentru echipele românești în cupele europene. Ardelenii i-au eliminat pe cei de la Lugano (lot cotat la 71 de milioane de euro pe transfermarkt) după un gol marcat în prelungirile partidei din Gruia, 1-0.
Urmează o dublă cu Braga în turul III preliminar al Europa League, pe 7 august în Transilvania, returul pe 14 august în Portugalia.
CFR Cluj, versiunea europeană 2025-2026: „1-0, fază fixă, am închis meciul și-am plecat!"
Jucătorii ardelenilor au savurat succesul cu elvețienii, mai ales că au suferit din plin pe durata partidei. Dar elevii lui Dan Petrescu au rezistat cu stoicism, au acceptat și au putut rezista presiunii adversarului, au avut și șansă, apoi au dat lovitura după un corner. Korenica a centrat, Sinyan a marcat golul calificării.
La final, unul dintre liderii vestiarului și printre cei mai buni de pe gazon, croatul Damjan Djokovic, 35 de ani, a explicat cum continuă CFR Cluj parcursul în Europa League.
„A fost o victorie muncită, ca pe vremuri. 1-0, fază fixă, am închis meciul și-am plecat! Frică? Să ne fie frică? Nu știu dacă e cuvântul potrivit. Ne-au pasat mult în prima repriză (elvețienii), dar noi suntem mai experimentați.
Știam că dacă vom avea fie și o singură ocazie pe meci, o să facem bine. Știam că dacă vine, putem câștiga. Așa am făcut!", a reacționat mijlocașul central la finalul confruntării cu Lugano.
Cum a parat Damjan Djokovic întrebarea despre FCSB
Croatul a mai avut puterea să glumească după un meci epuizant pentru el și echipă.
„(Otto Hindrich v-a salvat în prima repriză, dar și în meci) Otto? Da? (râde) Când? Da, da, glumesc. Este într-o perioadă bună, mă bucur, e crescut la club, sincer, mă bucur pentru el.
Braga? Ne concentrăm pe noi, trebuie să muncim mult, să fim umili. Dacă e să vorbim despre fani, da, a fost același miros ca la meciurile cu Lazio și cu Celtic, la meciurile mari de acum câțiva ani. Dacă e să vorbim despre echipă, arată din ce în ce mai mult ca atunci. Am făcut un pas înainte acum, personal, mă bucur, știu ce înseamnă să suferi, să dai gol și să câștigi", a mai spus fotbalistul.
Djoko n-a marșat la întrebare despre eșecul umilitor al lui FCSB cu Shkendija. „Te-a surprins eșecul cu macedonii?”, a fost chestionat fotbalistul.
„Mi se pare că ... CFR Cluj a câștigat și asta e cel mai important pentru mine”, a replicat el.
Important e ca tot mai multe echipe din România să meargă cât mai departe în cupele europene. Mă bucur pentru cei de la Craiova, FCSB continuă... Păcat de U Cluj! Trebuie să rămânem cât se poate de mult în Europa, câștigă România astfel
Damjan Djokovic, mijlocaș CFR Cluj
6trofee are Djokovic cu CFR Cluj (4 titluri, o Cupă și o Supercupă), plus un campionat cucerit cu FCSB
Damjan Djokovic despre Dan Petrescu: „L-ai văzut tu vreodată fericit?!”
CFR Cluj a avut cinci fotbaliști importanți în afara jocului cu Lugano, Muhar fiind ultimul pe lista indisponibililor. Doar că experimentatul Damjan a explicat: „A fost un test de caracter. Mulți s-au accidentat, fotbaliști cu rol important în echipă.
Dar ca echipă trebuie să arăți că ai cojones în astfel de momente! Dacă nu merge treaba în față, măcar să ne apărăm bine”.
Dan Petrescu a fost exuberant pe teren la finalul victoriei. A mers cu jucătorii și a celebrat în fața galeriei. A rămas ultimul pe teren și a mulțumit și suporterilor de la tribuna a II-a.
„Niciodată nu l-am văzut fericit! Dacă tu l-ai văzut, bravo ție! De obicei, nu aud laude după meci (de la antrenor)”, a replicat croatul, pe un ton amuzat.
Mă bucur că patronul Nelu Varga ne-a lăudat. Avem un patron ambițios, cu care am ajuns la niște obiective importante în trecut. Sperăm să facem din nou performanțe. Acum, am făcut un pas înainte, dar nu e încă nimic
Damjan Djokovic, mijlocaș CFR Cluj
{{text}}