FCSB și CFR Cluj sunt echipele românești care vor juca în turul 3 preliminar Europa League. Ambele vor fi cap de serie la tragerea la sorți a play-off-ului, faza care urmează după turul 3 și ultima bătălie înainte de grupă.
Tragerea la sorți a play-off-ului Europa League va avea loc luni, 4, august, de la ora 14:00. Aceasta se va desfășura înainte de meciurile din turul 3 preliminar UEL. Pentru a ajunge să joace cu adversarele scose în cale de sorți în play-off, FCSB trebuie să treacă de Drita în turul 3 preliminar, iar CFR Cluj trebuie să o elimine pe Braga.
Partidele FCSB - Drita și CFR Cluj - Braga vor avea loc pe 7 august. Meciurile din manșa a doua, ambele în deplasare pentru formațiile din România, se vor disputa pe 14 august.
FCSB și CFR Cluj, capi de serie la tragerea la sorți a play-off-ului Europa League
FCSB va fi cap de serie la tragerea la sorți a play-off-ului Europa League datorită coeficientului acumulat de club în ultimii 5 ani, de 22.5.
CFR Cluj va profita de coeficientul celor de la Braga, 46. Practic, dacă trec de portughezi, ardelenii le preiau coeficientul, urcând în prima urnă, și ar întâlni un adversar, teoretic, mai slab.
Posibilii adversari pentru FCSB și CFR Cluj în play-off-ul Europa League:
Rijeka/Shelbourne
Genk
pierzătoarea dintre Pafos și Dinamo Kiev
RFS/KuPS
Zrinjski/Breidablik
Lincoln/Noah
Aberdeen
pierzătoarea dintre Shkendija și Qarabag
Sigma Olomuc
Samsunspor
Brann/Hacken
pierzătoarea dintre Kairat și Slovan Bratislava.
FCSB și CFR Cluj au scăpat de un posibil duel cu învingătoarea din „dubla” Utrecht - Servette. După eliminarea lui Anderlecht cu Hacken, Utrecht și Servette vor fi în urna capilor de serie în locul belgienilor.
Cum arată urna 1 la tragerea la sorți de luni a play-off-ului Europa League
Șahtior/Panathinaikos
Braga/CFR Cluj
PAOK/Wolfsberger
Maccabi Tel Aviv/Hamrun Spartans
Young Boys
Midtjylland/Freddrikstad
Legia Varșovia/AEK Larnaca
pierzătoarea dintre Ludogorets și Ferencvaros
FCSB/Drita
pierzătoarea dintre Lech Poznan și Steaua Roșie
pierzătoarea dintre Malmo și Copenhaga
Utrecht/Servette
Cum au ajuns FCSB și CFR Cluj în turul 3 preliminar din Europa League
FCSB a ajuns în turul 3 preliminar din Europa League după ce a fost eliminată în turul 2 preliminar de Champions League de către Shkendija, scor 1-3 la general. Acum, campioana României va întâlni campioana din Kosovo, Drita. Trebuie să o elimine pentru a ajunge în play-off.
CFR Cluj e în turul 3 preliminar Europa League după calificarea dramatică în fața lui Lugano, din turul 2. A fost 0-0 în Elveția și 1-0 în Ardeal, după prelungiri. Pentru ardeleni urmează Braga.
Dacă FCSB și CFR Cluj sunt eliminate în turul 3 preliminar Europa League, atunci vor juca în play-off-ul din Conference League.
{{text}}