Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Un tenismen din Top 20 critică ATP pentru programarea unui meci: „Trebuie să ne trezim extrem de devreme”

Alejandro Davidovich Fokina critică ATP/Foto: Imago Images

Articol de David Istrate   —  vineri, 01 august 2025

Alejandro Davidovich Fokina (26 de ani, 19 ATP) și-a exprimat indignarea la adresa ATP pentru faptul că duelul cu Jakub Mensik (19 ani, 18 ATP), din turul al treilea al turneului de la Toronto, a fost programat la 11 dimineața, spre deosebire de restul partidelor, care vor începe nu mai devreme de 12:30.

După înfrângerea dureroasă din finala turneului de la Washington, scor 7-5, 1-6, 6-7 (3) împotriva lui Alex De Minaur (26 de ani, 8 ATP), Alejandro Davidovich Fokina s-a deplasat la Toronto și a debutat cu victorie: 6-4, 6-3 vs. Corentin Moutet (26 de ani, 46 ATP).

Alejandro Davidovich Fokina: „ATP promite mereu că va rezolva lucruri, însă nu se schimbă nimic niciodată”

În turul al 3-lea, spaniolul se va duela cu tânărul Jakub Mensik, într-un meci programat vineri, 1 august, la ora locală 11:00. Acest aspect l-a nemulțumit profund pe Davidovich Fokina, care și-a exprimat indignarea prin intermediul rețelelor de socializare.


Bună seara,



Astăzi vreau să îmi împărtășesc dezamăgirea și frustrarea în legătură cu ATP. Mâine, fiecare meci începe la 12:30, exceptându-l pe al nostru, care a fost programat la 11. Stăm la o oră distanță de club, ceea ce înseamnă că trebuie să ne trezim extrem de devreme pentru a ajunge într-o condiție bună.



Am cerut o schimbare, dar răspunsul a fost că totul a fost deja vândut, bilete, drepturi TV, etc. Încă o dată e clar că jucătorii nu sunt luați în considerare
.



Astăzi li s-a întâmplat altora, mâine mie și apoi, de poimâine, meciurile vor reveni la 12:30. Sunt o mulțime de terenuri disponibile și, totuși, suntem singurii care jucăm la 11.



ATP promite mereu că va rezolva lucruri, însă nu se schimbă nimic niciodată. Nu e prima oară când se întâmplă și, când ești în interior, realizezi că nu e așa de extraordinar cum pare din exterior.



Toate cele bune,



Alejandro Davidovich Fokina

Replica lui Dan Evans: „Trezește-te și joacă... Jalnic”

Mesajul jucătorului în vârstă de 26 de ani a stârnit diverse reacții, cea mai critică venind din partea britanicului Daniel Evans (35 de ani, 129 ATP), care tocmai pierduse în „optimi” la Lexington Challenger, scor 1-6, 3-6 vs. Michael Zheng (21 de ani, 444 ATP).

Trezește-te și joacă. Lumea se trezește și lucrează de la 9 la 5 sau chiar de la 8 la 6. Jalnic”, a scris Evans pe Instagram.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.