Sporturi   •   Formula 1   •   MP AL UNGARIEI

McLaren e tot mai rapidă în Ungaria: Norris și Piastri, primii în a doua sesiune de antrenamente! + Verstappen nu-și găsește ritmul

Lando Norris, din nou primul în antrenamentele din Marele Premiu al Ungariei // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Sergiu Alexandru   —  vineri, 01 august 2025

După ce fost a cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente, Lando Norris și-a păstrat ritmul excelent și în a doua parte a zilei. A fost din nou mai rapid decât Oscar Piastri și Charles Leclerc.

  • Marele Premiu al Ungariei are loc duminică, 3 august, de la ora 16:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct antenaplay.ro și Antena 1.

Britanicul Lando Norris a dominat prima zi de antrenamente libere. A fost cel mai rapid în ambele sesiuni, în cea de-a doua reușind să-și îmbunătățească timpul, semn că informațiile strânse în prima parte a zilei au fost bine valorificate.

Lando Norris, din nou primul în antrenamentele Marelui Premiu al Ungariei


De data asta, Norris a terminat cu un timp de 1:15,624. Mai bun decât cel din prima sesiune (1:16,052). Britanicul, al doilea în clasamentul piloților, se apropie de timpul cu care anul trecut a obținut pole position-ul, adică 1:15,227.

La fel ca în prima sesiune, Norris a fost urmat de Oscar Piastri (1:15,915). De data asta, diferența între piloții McLaren a fost mai mare, de 0,291 secunde.

Surpriza Aston Martin

Pe trei a venit din nou Charles Leclerc (1:16,023), iar piloții Aston Martin au oferit surpriza plăcută a antrenamentelor. Lance Stroll a fost al patrulea cu un timp de 1:16,119. Iar colegul lui, Fernando Alonso, care nu a luat parte la prima sesiune, a înregistrat un timp de 1:16,233.


În top 10 au mai fost, Lewis Hamilton, George Russell, Isack Hadjar, Yuki Tsunoda și Kimi Antonelli.

Max Verstappen, campionul en titre, nu a reușit să aibă o zi bună. După ce a terminat pe 9 prima sesiune, în a doua a avut doar al 14-lea timp, la 1,167 secunde de Norris. Și, pentru moment, este departe de lupta pentru primele poziții în cursa de duminică.

Rezultatele sesiunii a doua de antrenamente din Marele Premiu al Ungariei

Sâmbătă, de la ora 13:30, au loc ultimele antrenamente, iar calificările vor începe la 17:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.