Mihaela Velicu este cunoscută din lumea teatrului și filmului independent. De câțiva ani este și angajată la Teatrul de Stat din Constanța (ea fiind de la malul mării, dar locuind în București din anii 2000).
Pasionată de sport, Miki Velicu practică alergatul (influențată de Raluca Aprodu), merge (uneori) la sală, în copilărie a făcut dansuri.
Sfat pentru cine vrea să-și schimbe viața și să introducă o rutină sportivă: Mihaela s-a apucat de alergat târziu în viață, a fost ca un pariu cu sine, să vadă dacă poate. Și-a propus să alerge zilnic trei kilometri pe zi. După ce la început părea un chin, a descoperit că – ce să vezi?! – îi place.
A crescut, firește, înconjurată de legendele fotbalului românesc. În definitiv, și Hagi e de la malul mării. Anul trecut a fost ultima dată când s-a uitat serios la fotbal. A fermecat-o portarul Florin Niță. A fost o singură dată în viață pe stadion. Pe Giulești. La un amical România-Bulgaria.
Înainte se uita mult la tenis, mai ales la meciurile Simonei Halep. Dar pentru că a renunțat să se mai uite la televizor, a văzut tot mai puțin și tenis.
"Îmi imaginez că mă aleargă cineva"
- Mihaela Velicu, practicați educație fizică și sport?
- Practic educație fizică și sport. Am profitat și de sală. Am făcut abonament la o sală pe la Timpuri Noi. Și m-am dus de două ori pe săptămână timp de o lună. Acum, alergatul mă mai ține în formă. Și mâncatul puțin. O dată pe zi.
- La ce oră?
- Nu am o oră specifică. Dar nu mai devreme de șapte seara.
- Alergi de bună voie, fără să te alerge nimeni.
- Îmi imaginez că mă aleargă cineva. Ajută gândul ăsta. Câteodată e un tigru, câteodată e o persoană de care aș vrea să scap. Sau un alt alergător, care e mult mai bun ca mine.
- Cât timp aloci acestei activități?
- Acum, că a venit vara, alerg mult mai des. Încerc de trei-patru ori pe săptămâni. Minim cinci kilometri.
„Nu suportam alergatul, mi se părea că nu mi se potrivește”
- Zece kilometri în cât timp îi faci?
- Într-o oră. Alerg cel puțin o oră non-stop. Nu mă opresc.
- În parc?
- Da. În Tineretului, de obicei. Dar și prin Văcărești. Pe Splaiul Unirii.
- Când a intervenit acest obicei în viața dumitale. Alergi de mult, când te-ai apucat de asemenea activități?
- Nu suportam alergatul, mi se părea că nu mi se potrivește. Raluca Aprodu m-a influențat. A fost o influență foarte bună în viața mea. Mi-a zis: băi, aleargă! Că e un sport care te propulsează, te duce înainte.
- Îți eliberează și mintea și sufletul.
- După multă vreme am descoperit că-mi place. Mi-am dat o probă: să alerg în fiecare zi trei kilometri. I-am dat o șansă alergatului. Și n-am făcut-o că-mi plăcea. Am vrut să văd dacă pot. Atât. Trei kilometri pe zi. Nu era cine știe ce.
- Ai un parc lângă casă?
- Tineretului ar fi. Asta m-a ajutat.
„Am făcut dansuri de la patru la șapte ani”
- Ai fost o natură sportivă în prima parte a vieții dumitale? În copilărie, adolescență?
- Am făcut dansuri de la patru la șapte ani.
- Și mai știi să dansezi? Dansuri moderne?
- Dans modern, da.
- Ca fetele de la Andre?
- Nu zici rău. Aveau coregrafie. Le-am văzut și eu o dată, la Festivalul Berii în Constanța. Am fost la un concert. Andre. Genius. Asta am prins.
- Îmi stârnești o nostalgie de nestăvilit.
- Frumos. Dansurile mi-au dat o disciplină. Apoi am făcut și street dance.
- Te-ai învârtit în cap, precum Cerebel?
- N-am reușit să mă învârt în cap. Street dance nu are neapărat legătură cu break dance-ul.
- Și știi să faci manevre, precum copiii americani din filme?
- Nu am reușit să ajung la un nivel prea ridicat. Dar mă ajuta. Am făcut și sală, și în liceu. Mi-am făcut și o trupă de dans în liceu. Dansam la Cercul Militar Național. M-am ținut de asta cam toată adolescența. Cu mici pauze. Apoi am venit la București și am făcut o pauză cu sportul, vreo doi ani de zile. Până să mă apuc de Actorie. La UNATC faci și coregrafie, te ține în priză. Trebuie să fii apt fizic. Și am reluat cu sala în 2016. Eu am terminat în 2014 și masteratul. Apoi, iar n-am avut disciplină și m-am lăsat doi ani.
- Deși ești din Constanța de loc, îți lipsește constanța.
- Așa este, nu mă ajută că sunt din Constanța în cazul ăsta.
„A fost într-adevăr o perioadă în care urmăream foarte multe meciuri de tenis”
- Dumneata și privești către sport, către tenis.
- A fost într-adevăr o perioadă în care urmăream foarte multe meciuri de tenis. Eram pasionată. Am și jucat de două-trei ori. Mi-am dat seama că nu e pentru mine. Nu sunt talentată. Sunt talentată doar la privit. Anul trecut am citit biografia lui Agassi – Open.
- O știu. Bună carte. Scrisă de JR Moehringer.
- Da. O recomand tuturor. Și am fost la Cluj, când au venit Agassi și Steffi Graff. Mi-am luat bilete. I-am văzut. Și separat, și împreună.
- Ce impresie ți-au lăsat?
- Că sunt un cuplu extraordinar de simpatic și de sudat. Ea arată foarte bine, apropo de ce face sport.
- Are niște picioare lungi și frumoase?
- Da. Este superbă. N-am mai urmărit tenis la televizor, pentru că n-am mai deschis televizorul de ani de zile. Nu mă mai uit nici la știri, am doar o aplicație pe telefon, pe care mai citesc știrile. Așa că, pentru că nu m-am mai uitat la televizor, am văzut mai puțin tenis. Dar mi-a făcut mare plăcere să-i văd pe Agassi și Steffi Graff. I-am văzut și pe Halep, pe Tecău. A fost un meci amical.
- Cine a câștigat?
- Halep și Tecău. Evident. Agassi și Graff cred că au mai lăsat de la ei, că jucau foarte bine.
- Au dat un avantaj gazdelor, gazdele erau și mai tinere...
- Să zicem așa.
„Am fost o singură dată pe Giulești”
- Pe stadioane ai mers la viața ta? Ai văzut vreodată Giuleștiul?
- Am fost o singură dată pe Giulești. Am văzut un meci amical, între Bulgaria și România, vara trecută.
- Aș vrea să știu în ce fel de context ai putut ajunge la Giulești.
- Datorită unui coleg de la Constanța, care a zis: haideți la un meci. El e microbist. Și am zis: hai!
- A fost și debutul tău pe un stadion?
- Da. Și de atunci n-am mai fost.
- Meciul cu Bulgaria cum ți s-a părut?
- N-a fost un meci extraordinar, pentru că urma campionatul european și s-au cam menajat. Oamenii se protejau.
Mihaela Velicu a văzut toate meciurile României de la Euro 2024
- La EURO 2024 te-ai uitat?
- Da. A fost pentru prima dată în viața mea când am organizat să mergem la terasă, să vedem meciuri. Am fost la o terasă lângă facultate. Am preluat inițiativa organizării de la un coleg, am zis să ne mai întâlnim.
- Și ai văzut toate meciurile României.
- Da. Toate cele patru meciuri. Și mi-am dat seama că pot fi un bun susținător. Am urlat, am țipat, am făcut ca... Cum îl cheamă pe portarul naționalei?
- Florin Niță.
- Așa. L-am iubit. Am strigat: “Niță, te iubesc!”.
- Și acum îl mai iubești pe Florin Niță?
- A fost o iubire de-o vară, de-un campionat. De atunci n-am mai urmărit fotbal.
- Alte sporturi ai mai vizionat. Jocurile Olimpice? David Popovici?
- Nu prea m-am uitat. M-am ocupat de teatru, de spectacole, de filme. A fost un moment liber în viața mea și am profitat să mă ocup de ale mele.
- Sportul te menține mereu tânără, Mihaela?
- Cred că am și o genă bună, de la mamă. Mă ajută și imaginea asta de ingenuă.
- Care evident e falsă, pentru cine ajunge să te cunoască.
- Evident. Da!
{{text}}