Cât o mie de cuvinte

Cu D de la Dinu, de la Dinamo, azi de ziua lui Mister, la împlinirea vârstei de 77 de ani. Afirmația „o fotografie valorează cât o mie de cuvinte”, care este, de fapt, un proverb chinezesc, se aplică și în cazul lui Cornel Dinu într-o amintire comună din alte vremuri

Departe de lumea dezlănțuită ca un senior peste care s-au așezat anii, amintirile, gloria, Cornel Dinu împlinește azi 77 de ani. Nu sărbătorește, de foarte mult timp nu mai are aceste mici bucurii ale vieții. Mai ales de când sprijinul casei, și-al lui, doamna Silvia, s-a dus într-o lume mai bună.

Dinu e Dinamo

Am avut privilegiul să cunosc diverse glorii ale echipei de fotbal Dinamo București, mai mult în afara gazonului sau după ce-au pus ghetele în cui, dar, parcă, niciuna nu se identifică mai bine cu acest club așa cum o face Cornel Dinu. Nu degeaba numele său este cu D de la Dinamo, născut în același an cu Dinamo.

Și "câinii" au avut muuulți fotbaliști ce nu doar aspiră, ci sunt legende. Cu tot respectul pentru Lucescu, Dumitrache, Pârcălab, Dudu Georgescu, Nunweilleri și câți și mai câți... Dinu e Dinu, Dinu e Dinamo! Indiferent dacă-l stimezi sau îl disprețuiești - oricum nu-i pasă! -, Dinu e imaginea vie a unui Dinamo. Clasic. Este un "gentleman care atunci când vorbește, tu taci", idee bine punctată de Daniel Șendre. Asculți și bagi la cap.

Este "Cornel Dinu, atât", așa cum scria pe cărțile sale de vizită și, ulterior, pe ușa biroului personal de la club, după ce a pus în practică sugestia bunului său prieten, Răzvan Ioan Boanchiș. Care, probabil, după șuete rafinate, i-a recomandat ideea fiindcă "doar anonimii cu mai multe doctorate decât cărţi citite se legitimează cu funcţii. Pentru oamenii cu sigiliu peste timp ajunge numele".

Omul care a căutat să fie supraom

Dinu a fost, este și va fi mândru, orgolios, superior, deștept, jonglând printre realități și încercări. Sunt multe amintiri și povestiri cu acest titan. Nu l-am prins ca fotbalist, îl știu doar din poveștile altora, cu bune și mai puțin bune. Îl cunosc un pic ca antrenor cu legitimație - chiar dacă n-avea „badge” cum cred unii corporatiști - și, apoi, mai mult ca oficial de club.

Conducător, fiindcă așa a fost mereu, i-a plăcut să fie lider. Altfel, în caz contrar, a ieșit din scenă, indiferent de situații. S-a pierdut în fumul ridicat de trabucul său. Printre amintirile legate de discuțiile interminabile la telefon din nopțile pandemiei, de chat-ul de lângă piscină în dialog cu suporterii într-o perioadă proto-online a interacțiunii cu cititorii, de mazilirile mârșave la care a fost expus, de momentele savuroase cu Johnnie, Bogdan, Dodo, Nelu și alți colegi din perioada ziarelor, rămâne un episod care mi-a arătat cine e Cornel Dinu. Cât de mare este. Ca om. Indiferent ce zic și cred unii.

Cornel Dinu. Atât

Un restaurant cochet în inima Lisabonei, în februarie 2007, de când Dinamo a jucat ultima oară în primăvara europeană. Povestea reportajului m-a zgândărit de când am văzut o fotografie, celebră, pe care Mister o avea cu un alt zeu al fotbalului, Eusebio. O imagine a unui duel tare dintre eroii fotbalului, de la finele anilor '60, cu Dinu contrându-l fără menajamente pe starul portughez. Cu toată faima "Panterei negre".

La capătul a zeci de încercări telefonice, mulțumesc și acum lui Nuno de la A Bola pentru numărul (bun) de celular al legendei lusitanilor, Eusebio a răspuns și a dat un verdict pozitiv pentru o întâlnire. Nu am crezut posibilă întâlnirea celor doi mari decât a doua zi după acele clipe memorabile. Nici n-a mai contat faptul că reportajul de-abia a prins jumătate de pagină, e drept, ultima, a doua copertă, ca să se facă loc unor discuții efemere despre transferuri sau ce se mai întâmpla prin zona limitrofă a Capitalei.

M-a frapat modul cum Eusebio, mare, legendă, uriaș!, a dialogat cu Dinu și atitudinea lui Mister în fața portughezului mitic. Priviți prestanța lui Dinu într-o singură fotografie! În fața lui s-au înclinat și adus de spate mulți oameni de fotbal pe plaiurile mioritice, i-au sorbit cuvintele mulți care apoi s-au îmbogățit și au preluat din învățăturile lui.

Dar, acolo, la Lisabona, Dinu a arătat prestanță, grandoare, conștientizare a statutului său. Elegant, impozant, știind să dialogheze cu Eusebio, fără să fractureze logica sau să jongleze cu ridicolul. Mascându-și emoțiile, pe care le-a scos la lumină abia după ce a căzut cortina. A arătat că este la același nivel cu o legendă a fotbalului mare. A arătat că este Cornel Dinu. Atât.