Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Două debuturi la Dinamo » Zeljko Kopic i-a trimis titulari cu FCSB

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, se bazează pe doi debutanți în echipa de start cu FCSB // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 02 august 2025

Dinamo se bazează pe doi debutanți cu FCSB. Nikita Stoinov, fundaș central, și Devis Epassy, portar, au fost trimiși de Zeljko Kopic direct în echipa de start.

Cei doi fotbaliști aduși în această vară debutează chiar în derby-ul cu FCSB, așa cum a anunțat GSP cu o zi înainte de meciul de pe Arena Națională.

Nikita Stoinov și Epassy, debut la Dinamo în meciul cu FCSB

Nikita Stoinov a intrat în echipa de start după accidentarea lui Andrei Mărginean de echipa trecută. Fundașul israelian a avut nevoie de cartea verde pentru a putea juca în România, iar documentul a fost înregistrat chiar în săptămâna meciului cu FCSB


Etapa trecută, cu Oțelul, mijlocașul Charalampos a fost retras în apărare în locul accidentatului Mărginean. Acum, odată cu intrarea lui Stoinov, internaționalul cipriot a revenit pe postul de bază.

Deși nu a avut permisul de muncă necesar extra-comunitarilor până recent, Stoinov s-a antrenat cu restul lotului lui Dinamo, iar Zeljko Kopic a declarat la conferința de presă că stoperul e pregătit din punct de vedere fizic.

Nikita e pregătit, e fericit că a rezolvat problemele cu actele. Va fi parte din echipă. S-a antrenat cu noi în tot acest timp. E tânăr, dar are potențial mare.



- Zeljko Kopic, antrenor Dinamo

Dinamo se bazează pe un debutant și între buturi. Epassy, care are 9 meciuri în naționala Camerunului, i-a luat locul în echipa de start lui Alexandru Roșca, portar cu evoluții oscilante în acest start de sezon.


Echipele de start la Dinamo - FCSB

DINAMO (4-3-3): Epassy - Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț - Kyriakou, Gnahore, Cîrjan (cpt.) - Armstrong, Pop, Musi

Rezerve: Roșca - Pașcalău, Tabuncic, Milanov, Cr. Mihai, Caragea, Soro, Bărbulescu

Absenți: Perica, Licsandru, Mărginean, Bordușanu, Karamoko (accidentați)

Antrenor Zeljko Kopic

FCSB (4-2-3-1): Zima - Cercel, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - Alhassan, Șut - Cisotti, Fl. Tănase, Oct. Popescu - Bîrligea

Rezerve: Udrea - Crețu, Graovac, Alibec, Miculescu, Kiki, Lixandru, Politic, Chiricheș, Toma, Pantea, Al. Stoian

Absenți: Târnovanu (suspendat), Dawa, Olaru (accidentați)

Antrenor Elias Charalambous

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.