Robert Ilyes (51 de ani), antrenorul de la Csikszereda , a reacționat după eșecul suferit în etapa a 4-a din Superliga, 1-3 cu FC Argeș.
Formația din Miercurea Ciuc este „lanterna roșie” din Superliga după 4 etape, timp în care a acumulat un singur punct (2-2 cu Dinamo în prima etapă) și a încasat 13 goluri, marcând doar 4.
Celelalte 2 meciuri au fost pierdute cu Unirea Slobozia, scor 1-6, și cu Rapid, scor 0-2. Pentru trupa antrenată de Ilyes urmează 5 etape grele, urmând să întâlnească echipele care au completat podiumul stagiunea precedentă, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Robert Ilyes, după a treia înfrângere consecutivă: „Încă nu e disperată situația”
„Nu sunt supărat, pentru că am întâlnit o echipă bună, care a controlat jocul, mai ales în primele minute. Dar e frustrant, luăm gol la prima ocazie a adeversarului.
La acest nivel e foarte greu să întorci rezultatul. La golul doi facem un fault pe care nu trebuia să-l facem. Am analizat și am spus dinainte că sunt periculoși la faze fixe, Caio bate foarte bine.
Am început chiar bine repriza a doua, dar, din păcate, naivitatea noastră a ieșit iar la iveală și am luat gol pe un contraatac.
Am încercat să jucăm fotbal, dar la acest nivel e foarte greu. Știu ce probleme avem și cu ce ne confruntăm, dar mergem mai departe și sper că va veni și victoria.
(n.r. dacă Superliga e o pălărie prea mare pentru echipa sa) Da, după patru etape să ai un punct, normal. Ne apasă și pe noi. Suferim, știm foarte bine. Încă nu e disperată situația, mai sunt multe etape de jucat.
Contează când reușim să câștigăm și noi primul meci, pentru că după o victorie poate capeți o altă încredere. Eu încă mai cred în echipă”, a declarat Robert Ilyes după eșecul cu FC Argeș, potrivit digisport.ro.
{{text}}