Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Cătălin Cîrjan a dezvăluit ce s-a vorbit în vestiar imediat după Dinamo - FCSB 4-3

Cătălin Cîrjan, în Dinamo - FCSB // foto: GSP

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 03 august 2025

Dinamo - FCSB 4-3. Cătălin Cîrjan, căpitanul „câinilor”, a vorbit la finalul meciului despre ce s-a discutat în vestiarul echipei la final.

După un început modest de sezon, cu 2 puncte în primele 3 etape, Dinamo s-a revanșat și a câștigat cu FCSB, în runda a patra. Jucătorii s-au bucurat pe gazon, dar nu s-au lăsat duși de val în vestiar.

Cătălin Cîrjan a transmis că jucătorii consideră victoria cu FCSB drept adevăratul start de sezon. De asemenea, mijlocașul ofensiv a spus că echipa lui a meritat să câștige.

Declarațiile lui Cătălin Cîrjan după Dinamo - FCSB 4-3


„A fost ceva foarte frumos. Vorbeam în vestiar că trebuie să continuăm tot așa. A fost un derby spectaculos, am intrat bine în meci, apoi a venit acel penalty. Dar am arătat caracter, că suntem o echipă foarte bună. Trebuie să o ținem tot așa. Nu am început campionatul cum trebuia, dar acum trebuie să o luăm de la zero, să legăm victorii și să aducem puncte.

Aveam nevoie de această victorie. Și sezonul trecut ne-am bătut de la egal la egal cu ei. Aveam nevoie de această validare. A fost vorba de dorința, voiam să întoarcem lucrurile, că nu începuserăm bine sezonul. A fost dăruire. Noi am fost foarte montați, nu știu dacă au fost ei obosiți.

Cred că am jucat noi foarte bine. A fost ciudat să-l văd pe Politic, anul trecut era aici, cu noi. Vrem play-off-ul, dar să nu spunem cuvinte prea mari. Trebuie să o luăm meci cu meci”, a declarat Cîrjan, la „Digi Sport Special”.

Imagini fabuloase pe gazon. Cum s-au bucurat dinamoviștii pentru victoria cu FCSB


+28 Foto
Bucuria celor de la Dinamo după victoria cu FCSB/ foto: Ionuț Iordache (GSP)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.