Sporturi   •   Altele   •   CM DE NATAȚIE

Dezastruos! Pan Zhanle a terminat în genunchi Campionatele Mondiale de Natație » Ce s-a întâmplat

Pan Zhanle, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Maria Olteanu   —  duminică, 03 august 2025

Pan Zhanle (20 de ani) a confirmat că nu a avut deloc o săptămână bună la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. Campion olimpic la Paris 2024 în proba de 100 de metri liber, Zhanle a avut evoluții de coșmar la competiția din Asia și a încheiat la fel de prost, în proba de ștafeta masculină de 4x100 m mixt.

Zhanle nu a ajuns în finală în probele individuale de 100 și 200 de metri liber, unde David Popovici a triumfat și a devenit dublu campion mondial, și nici în probele de echipă nu a avut vreo contribuție majoră.

Pan Zhanle, evoluție slabă în ștafeta 4x100 m mixt

Chiar dacă și-a ajutat echipa în ștafeta Chinei de 4x200 liber, unde a obținut argintul, în ștafeta de 4x100 mixt totul s-a transformat într-un coșmar.


Deținător al recordului mondial în proba de 100 de metri, Pan Zhanle a înotat în ștafetă într-un timp de 47,76 secunde. Din cauza prestației lui, China, campioana olimpică la această probă, a ratat calificarea în finală.

Shun Wang, pe lungimea de spate, a avut un timp slab, 53,96 secunde, în timp ce Qin Haiyang, pe lungime de bras a înotat în 59,98 secunde. Mai apoi, Xu Fang a înregistrat un timp de 51,39, iar ultimul intrat în bazin a fost Pan Zhanle, care a dezamăgit.

După ce anul trecut la Paris, în aceeași probă, înregistrase un timp de 45,92, de această dată a înotat mult mai încet, în 47,76. Timpul a fost asemănător cu cel pe care îl avusese în semifinalele probei individuale de 100 de metri liber, 47,81.

Cu al patrulea timp în serie, ștafeta Chinei de 4x100 metri mixt a terminat a noua la general și nu a prins finala probei, un rezultat extrem de dezamăgitor având în vedere rezultatele din trecut.


Timpii delegațiilor calificate în finală:

  • Statele Unite - 3:29.652

  • Delegația Neutră B - 3:30.053

  • Italia- 3:30.404

  • Canada- 3:30.865

  • Olanda - 3:31.076

  • Marea Britanie - 3:31.757

  • Franța- 3:32.358

  • Coreea de Sud - 3:32.54

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.