Fotbal   •   Liga 1   •   Dinamo - FCSB

Întrebat despre Musi, Gigi Becali a răspuns categoric după derby: „E adevărat! Am ajuns la concluzia asta”

+49 Foto
Alex Musi sărbătorind golul din Dinamo - FCSB // foto: GSP

Articol de Maria Olteanu   —  duminică, 03 august 2025

Gigi Becali (67 de ani), patronul campioanei României, a fost întrebat despre Alexandru Musi (21 de ani), fostul jucător al celor de la FCSB, ajuns în această vară la rivala Dinamo. Musi a avut o evoluție foarte bună în victoria obținută de Dinamo sâmbătă seara, scor 4-3, în etapa a 4-a din Superliga, dar Becali nu regretă că nu și l-a mai dorit la echipă.

La FCSB, Musi nu a convins, iar Becali a vrut insistent să scape de el. În acest mercato, l-a trimis la rivala din Ștefan cel Mare, de la care l-a luat pe Dennis Politic, unul dintre cei mai importanți oameni ai dinamoviștilor în stagiunea precedentă.

În actuala ediție însă, Politic nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor celor de la FCSB, în timp ce Musi a avut evoluții solide în tricoul lui Dinamo, motiv pentru care Becali a fost întrebat dacă îi pare rău că l-a cedat. Răspunsul a fost însă categoric.

Alexandru Musi nu este regretat de Gigi Becali: „E băiat bun, dar nu pentru mine”


„Așa supărat sunt, plâng toată ziua... Nu l-am încercat eu pe Musi? Păi mai încercat decât Musi la FCSB nu a fost altul încercat! Cât l-am încercat, dar am ajuns la concluzia că trebuie dat. Să-mi pară rău de Musi, auzi. De ce, că doarme fundașul acolo și dă el un gol? E adevărat, a dat gol acolo, a jucat bine, bravo lui.

Dar a jucat bine că a fost și ăla slab. Nu zic că nu e valoros, dar nu pentru noi, ci pentru Dinamo. E băiat tânăr, de perspectivă, valoros, dar nu pentru mine. Pentru Dinamo e foarte valoros, dar nu pentru mine”, a spus Gigi Becali, după meciul de sâmbătă seara, la Prima Sport 1.

Sincer, nu mă gândeam, dar aşa e viaţa. Eu chiar mă bucur că s-a făcut schimbul ăsta şi eu zic că am doar de câştigat.



Eu zic că aveam nevoie foarte mare, mai ales că acolo nu jucam foarte mult şi orice jucător, unde nu joacă, îşi doreşte să plece şi mă bucur că s-a realizat, să pot să joc mai mult.



E foarte frustrant când un jucător nu joacă, dar părinţii mei m-au ajutat foarte mult. M-au ţinut cu încrederea sus, mi-au zis să mă duc cu zâmbetul pe buze la antrenament



- Alexandru Musi, imediat după transferul la Dinamo, pentru Orange Sport

Imagini de la Dinamo - FCSB 4-3


+49 Foto
Zeljo Kopic în Dinamo - FCSB // foto: GSP
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.