Marius Șumudică (54 de ani), fostul antrenor de la Rapid, a analizat derby-ul câștigat de Dinamo cu FCSB, scor 4-3. Acesta l-a criticat dur pe Mihai Popescu (32 de ani) pentru prestația din meci, dar mai ales pentru gestul de la final, când internaționalul român a întrerupt conferința lui Alexandru Musi (21 de ani), pupându-l pe cap pe fostul său coechipier.
De asemenea, Șumudică l-a avertizat și pe Elias Charalambous (44 de ani) în urma gestului făcut în momentul executării primului penalty de către Florin Tănase (30 de ani), când tehnicianul cipriot nu a putut privi și s-a întors cu spatele.
Marius Șumudică „l-a luat la țintă” pe Mihai Popescu: „N-ai voie să faci lucrurile astea!”
Marius Șumudică, antrenor liber de contract după despărțirea de Rapid, a analizat derby-ul dintre Dinamo și FCSB și l-a criticat vehement pe Mihai Popescu, apărătorul campioanei en-titre.
„A dat o pasă la portar, lui Zima, am crezut că sunt dușmani. La limita limitelor, își pune colegii sub presiune, ia decizii proaste din toate punctele de vedere. N-ai voie să faci așa ceva, e un lucru de comunicare. El rămâne unu contra unu, se predă făcând o alunecare, atacă decisiv. N-ai voie să faci lucrurile astea!
Mihai Popescu, jucând pentru FCSB // foto: Imago ImagesS-a făcut un tam-tam că l-am făcut trădător (n.r. pe Dennis Politic). Eu am zis că dacă ai fost la Dinamo și pleci la Steaua este o trădare. Eu nu pot să accept!
Toată lumea a făcut comparația între Musi și Politic. Se termină jocul, mă bate Musi, eu sunt disperat că am luat bătaie și mă duc și-l pup în direct la TV? Ce vrei să demonstrezi cu asta? Eu, jucător de echipă națională, pierd derby-ul ăsta și eu, în fața camerelor de luat vederi, când Musi vorbește, tot stadionul îl huiduia pe Politic și-l aplauda pe Musi.
Eu, jucător la FCSB, mă duc și-l iau în brațe și-l pup pe Musi? Îl suni după meci. Nu! Tu vrei să ieși în evidență cu gestul respectiv. Așa ceva nu există! Este un gest pe care nu poți să-l faci...
Eu le spuneam jucătorilor mei: eu când pierdeam un derby, turbam în cabină. Ce vrei să demonstrezi cu asta?”, a declarat Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.
Fostul tehnician al Rapidului a vorbit apoi și despre fostul său rival, Elias Charamalbous, pe care l-a acuzat pentru faptul că s-a întors cu spatele la primul penalty executat de Florin Tănase.
„Nu-mi spuneți că a fost un gest involuntar. Eu am mai văzut antrenori care stau cu capul în jos sau care nu se uită la penalty-uri, dar o fac mereu. Acum este prima dată când Charalambous a făcut lucrul ăsta, iar la al doilea penalty nu o face.
Îl cunosc pe Elias, nu știu de ce a făcut asta, nu pot să-i dau sfaturi, deși experiența mea ca antrenor e mai mare decât a lui. Totuși, îi dau un sfat prietenesc: echipa, necunoscând gestul ăsta pe care-l faci, transmite neîncredere. Banca vede, jucătorii de rezervă văd. Dacă nu le faci constant și o faci prima oară acum, înseamnă că ceva se întâmplă. Nu trebuia să facă lucrul ăsta, din punctul meu de vedere”, a adăugat Șumudică.
{{text}}