Naționala U18 de baschet masculin a României a ratat promovarea în prima divizie a Campionatului European, după ce a pierdut finala mică în fața Slovaciei, la o diferență de 33 de puncte: 52-85.
Având cartierul general în Pitești, orașul care a găzduit Divizia B a Campionatului European U18, România a avut un parcurs excelent până în semifinalele competiției, înregistrând un bilanț de 5 victorii și o înfrângere.
România, înfrângere la 33 de puncte, pe teren propriu, împotriva Slovaciei
Așadar, tricolorii aveau o șansă importantă de a promova în Divizia A, acolo unde joacă deja naționala U16 și naționala U20. A urmat un eșec drastic în fața Estoniei, scor 47-71, însă România continua să spere la calificare.
Pentru asta, elevii lui Emmanouil Papamakarios aveau nevoie de un succes în fața Slovaciei, care a fost învinsă de Danemarca în cealaltă semifinală. Jucând în fața unui public numeros, baschetbaliștii naționalei aveau moralul ridicat, primind mesaje de încurajare inclusiv de la componenții naționalei de seniori Dragoș Diculescu și Emanuel Cățe.
Primul sfert al meciului din Pitești Arena a fost echilibrat, s-a încheiat cu 16-15 pentru Slovacia și se anunța un duel extrem de disputat. Însă, începând cu secvența secundă, oaspeții au jucat tot mai bine, în timp ce gazdele au părut depășite de miza momentului.
Jocul colectiv a fost inexistent, tricolorii nu au găsit soluții în atac, iar diferența de pe tabelă a căpătat proporții. În cele din urmă, Slovacia s-a impus cu 85-52, a terminat Campionatul European U18, Divizia B, pe locul al 3-lea și a obținut promovarea în prima divizie.
Estonia - Danemarca, finala mare a Campionatului European U18, Divizia B
În schimb, România a ratat accederea în primul eșalon, ridicând mai multe semne de întrebare cu privire la motivele pentru care reprezentanții noștri, în ciuda unui potențial mare, au subperformat în semifinală și în finala mică.
Liderul echipei de pe locul 4 a fost David Rașoga, cu 19 puncte și +13 la eficiență. De partea cealaltă, s-au remarcat: Thomas Stanko (18 puncte, 11 recuperări), Bruno Randuska (15 puncte), Adam Pukancik (14 puncte), Martin Minarovjech (12 puncte, 5 recuperări, 7 pase decisive) și Maros Golian (12 puncte, 9 recuperări).
Finala mare dintre Estonia și Danemarca va începe la ora 20:30, în Pitești Arena, și va putea fi urmărită, în direct, pe canalul de YouTube al FIBA.
Parcursul României la Campionatul European U18, Divizia B
România vs. Azerbaidjan: 60-34 (grupe)
România vs. Portugalia: 70-75 (grupe)
România vs. Ucraina: 90-67 (grupe)
România vs. Danemarca: 76-57 (grupe)
România vs. Georgia: 79-71 (grupe)
România vs. Bosnia și Herțegovina: 70-63 (sferturi de finală)
România vs. Estonia: 47-71 (semifinale)
România vs. Slovacia: 52-85 (finala mică)
{{text}}