International   •   Campionate   •   ITALIA

Comunicat AC Milan: legenda Franco Baresi a suferit o intervenție chirurgicală complicată

Franco Baresi a fost operat pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar // FOTO: Imago Images

Articol de Dragoș Petrescu   —  duminică, 03 august 2025

Franco Baresi (65 de ani), fostul fundaș al lui AC Milan și al naționalei Italiei, actual vicepreședinte de onoare al „rossonerilor”, se află în recuperare după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, a confirmat duminică clubul de pe San Siro.

Într-un comunicat oficial transmis pe rețelele sociale, cei de la AC Milan i-au anunțat pe fanii echipei că operația prin care a trecut marele Franco Baresi a fost un succes, neavând parte de complicații, iar în momentul de față, acesta se află în recuperare.

AC Milan: „Operația lui Franco Baresi a fost un succes”

Vicepreşedintele onorific şi fostul căpitan al clubului de pe San Siro, Franco Baresi, a fost supus unui control medical de rutină. În urma acestui control, i s-a descoperit un nodul pulmonar, care a fost ulterior îndepărtat.


După intervenția chirurgicală, Franco a fost evaluat de un specialist în oncologie, care i-a recomandat acestuia un tratament prin imunoterapie.

Clubul AC Milan anunță că, în urma controalelor medicale de rutină, vicepreședintele nostru onorific, Franco Baresi, a fost depistat cu un nodul pulmonar. S-a decis că cea mai bună soluție este îndepărtarea acestuia printr-o procedură chirurgicală minim invazivă.



Operația a decurs bine, iar recuperarea sa nu a prezentat complicații. Franco a fost ulterior evaluat de un specialist în oncologie, care a recomandat un tratament consolidat de imunoterapie.



Întregul Consiliu de Administrație, conducerea clubului, angajații și personalul, echipa de antrenori și toți jucătorii de la AC Milan îi transmit lui Franco urările lor sincere de recuperare rapidă și completă.



Căpitane, suntem cu toții alături de tine!



- comunicatul oficial al celor de la AC Milan

De asemenea, și legenda clubului a transmis un mesaj pentru suporteri: „Dragi fani, vreau să vă anunţ că îmi va lua niște timp până să revin la forma mea maximă. Vreau să mulțumesc clubului AC Milan și vouă, tuturor, pentru suport. Va îmbrățișez pe toți”.

Mesajul lui Franco Baresi, însoțit de cel al clubului Milanez, postat pe pagina oficială de Instagram a clubului

Franco Baresi este un adevărat idol pe San Siro. De-a lungul carierei sale de fotbalist profesionist, acesta a evoluat doar pentru AC Milan, între 1977 și 1997.

În cei 20 de ani în care a îmbrăcat tricoul „rossonerilor”, Baresi a bifat nu mai puțin de 716 apariții în toate competițiile pentru clubul italian, timp în care a reușit să înscrie 33 de goluri și să ofere 24 de pase decisive.

19 trofee a castigat Baresi cu AC Milandintre care patru titluri în Serie A și trei Ligi ale Campionilor

În plus, fostul fundaș a înregistrat și 81 de selecții pentru „Squadra Azzurra”, alături de care a devenit campion mondial în anul 1982.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.