Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA

„Dacă aud pe cineva în club vorbind despre asta, zboară!” » Ce a interzis Mihai Rotaru la Universitatea Craiova

Mihai Rotaru FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 04 august 2025

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a avut o reacție lună după-amiaza, după tragerea la sorți a play-off-ului pentru Conference League. Oltenii joacă la mijlocul săptămânii în turul al treilea al competiției, contra celor de la Spartak Trnava, iar oficialul Craiovei a spus că toată echipa se concentrează doar la acest meci, fără să fie interesat cineva de ce urmează în play-off.

  • Pentru a ajunge în play-off, echipa lui Mirel Rădoi trebuie să îi elimine pe slovacii de la Spartak Trnava în turul 3. Turul va fi joi, la Craiova, de la ora 21:30, în timp ce returul va fi peste o săptămână, în deplasare;

  • Dacă va trece de Spartak Trnava în turul 3, echipa lui Mirel Rădoi o va înfrunta pe câștigătoarea „dublei” dintre Viking (Norvegia) și Istanbul Bașakșehir (Turcia);

  • Oficialii UEFA au transmis că în play-off meciurile din prima manșă vor avea loc pe 21 august, cele din manșa a doua pe 28 august.

Pus să comenteze despre posibilele adversare, Mihai Rotaru a refuzat, spunând că nu cunoaște detalii și că nimeni din club nu are voie să se gândească la acele două echipe, toată atenția fiind îndreptată către duelul cu Trnava.

Mihai Rotaru, după tragerea la sorți pentru play-off-ul Conference League


„Nu știu cine sunt ăia, n-am auzit de ei, nu știu dacă s-a tras la sorți, nici nu știu cu cine joacă, ca să învingă și să ajungă să joace cu noi. Nu ați înțeles, nu mă interesează, dacă aud pe cineva în club vorbind despre alt adversar în afară de Trnava, zboară, e interzis ca în club să se vorbească despre altceva decât despre Trnava.

Acum vorbim doar despre Trnava și după despre Hermannstadt, nimic altceva”, a spus Mihai Rotaru, luni după-amiaza, la emisiunea „Liga Digisport”, de la Digi Sport.

„Suntem mulțumiți de foarte multe momente bune din joc, de spectacolul creat, de cele 11 goluri marcate în 4 etape, la care se adaugă cele 5 cu Sarajevo, pentru asta e fotbalul, pentru spectacol, pentru emoție, pentru încrâncenare, toate acestea aduc lumea la stadion, dar mai ales, pentru magie.

Având în vedere experiența recentă, e normal că am avut emoții, aveam un déjà vu, vedeam Aradul, în fotbal sunt momente când trebuie să suferi, dar am arătat că meritam victoria și s-a terminat bine, iar la Craiova 3-0 e cel mai periculos scor.


Echipa este acum mult mai echilibrată, era mai spectaculoasă cu Mitriță, ați văzut ce magie face și în China, e un jucător fenomenal, am pierdut din magie, dar am câștigat în echilibru. Mitriță are contract cu Craiova, e născut la Craiova, a ajuns în fotbalul mare la Craiova, iar confirmarea lui fotbalistică tot aici a venit.

Chiar nu știu exact cum a fost procedura când a venit prima dată la Craiova, nici nu știam cum arăta (n.r. despre noul atacant Nsimba), Felgueiras s-a ocupat, avem un sistem extrem de complet, el stă toată ziua cu Mirel și de acolo iau deciziile, pe Felgueiras l-am adus ca manager de fotbal, o noțiune care în România aproape că nu există, el se ocupă de tot, de staff-ul medical, de recuperare, de relația cu academia, căutam pe cineva și nu găseam, atunci am zis hai să creștem unul, Mario are atuuri, a fost agent, e un tip foarte inteligent, licențiat în psihologie”, a mai spus Rotaru, luni după-amiaza.

Toată lumea știe la ce să se aștepte, nu avem prime ascunse, sunt toate în contract, unele diferă în funcție de jucător, în funcție de ce și-a negociat fiecare.



Da, probabil o să mai vină 1-2 jucători, am investit în jur de 4 milioane de euro, marele câștig s-a văzut aseară, când am dovedit că avem lot, nu bancă de rezerve, ci lot, am arătat foarte bine, am suferit, dar asta e marea realizare și s-a văzut aseară, când am câștigat pe terenul vicecampioanei cu 9 jucători schimbați.



Dacă trăim cu mirajul ăsta, e ca la cazinou. Nu ne gândim la vânzarea de jucători. Vrem ca Universitatea Craiova să crească



- Mihai Rotaru, patron Craiova

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.