Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat luni seara programul rundei a 6-a din Superliga, etapă care se va desfășura în perioada 15-18 august. Cele trei echipe românești rămase în cupele europene au fost programate în aceeași zi, duminică, 17 august.
Etapa va fi deschisă vineri, 15 august, de la ora 19:00, cu meciul Unirea Slobozia - Metaloglobus, în timp ce ultimul meci al rundei a fost programat luni, 18 august, de la ora 21:30, Farul - Universitatea Cluj.
Derby-ul rundei, Rapid - FCSB, se va juca duminică, 17 august, de la ora 21:30.
FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova vor juca în runda a 6-a din Superliga după meciul retur din turul al treilea din Europa League, respectiv Conference League. În funcție de rezultatele obținute, nu este exclus să existe solicitări de amânare a partidelor. CFR Cluj a amânat deja meciul din etapa a 5-a, cu Csikszereda.
Programul rundei #6 din Superliga
Vineri, 15 august:
Ora 19:00 Unirea Slobozia - Metaloglobus
Ora 21:30 Dinamo - UTA Arad
Sâmbătă, 16 august:
Ora 21:30 Petrolul - Hermannstadt
Duminică, 17 august:
Ora 16:00 Csiksezereda - Universitatea Craiova
Ora 18:30 CFR Cluj - FC Botoșani
Ora 21:30 Rapid - FCSB
Luni, 18 august:
Ora 19:00 FC Argeș - Oțelul Galați
Ora 21:30 Farul Constanța - Universitatea Cluj
Toate meciurile din etapa a 6-a a Superligii vor putea fi urmărite în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Dinamo - UTA se joacă pe Arena Națională
Tot luni seara, când a fost anunțat programul rundei a 6-a, Dinamo a anunțat prin intermediul unui comunicat oficial faptul că duelul cu UTA Arad se va disputa pe Arena Națională.
„Câinii” au motivat acest aspect prin faptul că meciul a fost programat vineri, 15 august, zi liberă națională și acel weekend va fi unul prelungit.
{{text}}