La exact 24 de ani de când Ovidiu Stângă a plecat de la PSV, Dennis Man face pasul către echipa din Eindhoven. Fostul mijlocaș oltean a fost precedat de Gheorghe Popescu. Ex-căpitanul naționalei a evoluat timp de patru ani pe „Philips Stadion” și a avut cele mai multe jocuri în Eredivisie, cucerind două titluri de campion al Olandei. Astăzi, Dennis Man (26 de ani) a fost prezentat de PSV.
Încă un internațional român a schimbat echipa în această vară ferbinte în mercato pentru „tricolorii” lui Mircea Lucescu. După ce Valentin Mihăilă a plecat în Turcia, la Caykur Rizespor, și celălalt stranier de la Parma și-a luat adio de la colegi și și-a despachetat dejabagajele pentru a semna cu campioana din Țările de Jos.
UPDATE. 12:45 » Dennis Man, la primul antrenament la PSV
Dennis Man, astăzi la primul antrenament cu Peter Bosz la PSV Eindhoven / Foto: X Rik ElfrinkÎn ziua prezentării lui Man, PSV a făcut un antrenament cu porțile deschise, primul la care a participat și jucătorul român. Este posibil ca antrenorul Peter Bosz să-l includă în lotul pentru etapa viitoare, în care trupa din Eindhoven o va înfrunta pe Twente în deplasare (duminică, ora 15:30).
UPTADE. 11:40: Dennis Man a fost prezentat de PSV. „Aduce pasiune, viteză și precizie la Eindhoven”
PSV a anunțat cea de-a opta achiziție a verii: Dennis Man. Atacantul de 26 de ani vine de la Parma pentru o sumă estimată la 7,5 milioane de euro plus bonusuri. Man, considerat succesorul lui Johan Bakayoko la Eindhoven, a semnat un contract pe patru ani. Acesta va purta tricoul cu numărul 27.
„Încă un Man în oraș. Bine ai venit la Eindhoven, Dennis. Aduce pasiune, viteză și precizie la PSV, ”, au scris olandezii. În vreme ce Man a rostit primele cuvinte ca nou jucător al campioanei din Eredivisie: „Am acceptat imediat și am spus să mergem mai departe”. Presa din Țările de Jos a prezentat suma de 7,5 milioane ca bani pe care Parma îi va încasa în schimbul extremei române (probabil fără bonusurile de performanță).
La capătul a patru sezoane și jumătate în tricoul „cruciaților”, extrema dreaptă de 26 de ani va fi legitimat până în 2029 la PSV, care va plăti Parmei pentru transferul său 9 milioane de euro, amortizând o parte din suma investită la achiziționarea acestuia de la FCSB, în schimbul a circa 13 milioane.
Dennis Man a acordat pe teren un interviu pentru o televiziune olandeză, la antrenamentul deschis publicului, la finalul căruia a dat autografe fanilorPSV e un club cu o istorie uriașă care se luptă an de an pentru trofee. Asta îmi doresc și eu. E un club la care orice jucător ambițios vrea să ajungă. Știu foarte mulți jucători care au evoluat aici. Madueke, Gakpo, Xavi Simons, Ronaldo... Iar eu pot continua. Sunt flămând de performanță și să câștig trofee cu PSV. Abia aștept să încep!
Dennis Man, noul jucător al lui PSV Eindhoven
Răzvan Marin a fost ultimul jucător român din Eredivisie
De dinaintea declarării pandemiei n-a mai evoluat niciun român în Eredivisie. Răzvan Marin (17 meciuri și două assisturi) a fost ultimul, în tricoul lui Ajax, la care a prins nouă minute, pe finalul partidei cu Utrecht (0-2) din martie 2020.
28de români au evoluat de-a lungul timpului în fotbalul olandez. Cei mai cunoscuți sunt, în afara lui Gh. Popescu și Stângă, Chivu, Sabău, Lobonț, Cămătaru, Răzvan Marin, Ogăraru și Neșu
Actualul mijlocaș al lui AEK Atena a plecat la Cagliari de la clubul din Amsterdam, care nu și-a recuperat decât o jumătate din banii investiți (12,5 milioane de euro) când l-a adus de la Standard.
La PSV au jucat de-a lungul timpului doar doi „tricolori”. Primul și cel mai faimos a fost Gheorghe Popescu. „Baciul” s-a dus la Eindhoven după Revoluție (Universitatea Craiova a încasat echivalentul a 800.000 de euro, conform Transfermarkt) și, între 1990 și 1994, a avut 130 de meciuri, cu 25 de goluri marcate și 8 pase decisive.
Gheorghe Popescu, în duel cu Hristo Stoichkov, într-un meci PSV Eindhoven - Barcelona din Liga Campionilor 1995-1996 / Foto: ImagoÎn cele patru sezoane, fostul căpitan al naționalei a câștigat două titluri și o Supercupă a Olandei, fiind ales de trei ori fotbalistul anului în România (1990, 1991 și 1992).
Dacă va reuși acest transfer, ar fi un pas uriaș în cariera lui. Mult mai important decât ce a însemnat Parma. Din punctul de vedere al valorii cluburilor și al notorietății, Eindhoven este mult peste Parma
Gică Popescu, fost mijlocaș al lui PSV Eindhoven
Gică Popescu și Ovidiu Stîngă au câștigat 5 titluri în Olanda!
Actualul președinte al celor de la Farul pleca în septembrie 1994 în Premier League, după ce Tottenham l-a cumpărat de la PSV cu echivalentul a 2,9 milioane de euro.
68de meciuri a evoluat Ovidiu Stângă la PSV Eindhoven (1996-2001), reușind 7 goluri și 9 pase decisive
Ovidiu Stîngă, alături de Ruud van Nistelrooy, în ultimul său meci acasă la PSV Eindhoven / Foto: ImagoLa mai puțin de doi ani distanță, cu echipa din Eindhoven semna alt oltean, Ovidiu Stângă. Venea după experiența de un an la Salamanca și PSV plătea 1,83 milioane de euro pentru a-și asigura serviciile mijlocașului dreapta.
Nu poți compara PSV cu Parma, cu tot respectul pentru fotbalul italian. Eindhoven joacă aproape an de an în Champions League, Parma nu ajunge nici în Conference League. E la retrogradare. Este o diferență uriașă!
Gică Popescu, fost mijlocaș al lui PSV Eindhoven
Stângă (24 de selecții la echipa națională) a cucerit de trei ori titlul în Olanda (1996-1997, 1999-2000 și 2000-2001) și a plecat liber de contract, revenind în țară, dar la Dinamo.
{{text}}