Fotbal   •   Liga 1   •   DECES

Jorge Costa, fostul antrenor al lui CFR Cluj, a murit la 53 de ani

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  marți, 05 august 2025

Jorge Costa, fostul antrenor de la CFR Cluj, a încetat din viață la vârsta de 53 de ani.

Jorge Costa a antrenat-o pe CFR Cluj în sezonul 2011-2012, pentru ca apoi să mai aibă o aventură în fotbalul românesc. A pregătit-o pe Gaz Metan Mediaș în stagiunea 2020-2021.

Din 2024, Jorge Costa era directorul sportiv al celor de la FC Porto, club în tricoul căruia fostul fundaș central a scris istorie și ca jucător.

Jorge Costa a murit din cauza unui infarct


Portughezii de la abola.pt scriu că directorul sportiv al „dragonilor” a murit marți dimineață, la spitalul Sao Joao din Porto, din cauza unor complicații cardiace extrem de grave.

Costa se afla în baza sportivă de la Olival în momentul în care i s-a făcut rău. A primit primele îngrijiri medicale chiar la fața locului din partea echipei medicale a lui Porto. Medicii au încercat să îi salveze viața cu un defibrilator. A fost transportat de urgență la spital, însă nu a putut fi salvat.

Acesta tocmai dăduse un interviu pentru presa portugheză. Le ceruse reporterilor să discute în interiorul centrului de antrenament din cauză căldurii intense. La scurt timp și-a pierdut cunoștința.

Sosea pe banca celor de la CFR Cluj pe 1 iulie 2011 și i-a părăsit pe ardeleni pe 9 aprilie 2012, adunând în total 26 de meciuri. A fost înlocuit de Ioan Andone, care a reușit să câștige titlul în acel sezon.


Clujenii au reacționat pe rețelele de socializare, după decesul fostului lor antrenor: „Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a fostului nostru antrenor, Jorge Costa, care s-a stins din viață la vârsta de doar 53 de ani. Condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Jorge Costa a câștigat Liga Campionilor cu Porto

A câștigat o mulțime de trofee în tricoul lui Porto: Liga Campionilor în 2004, 8 titluri de campion, 5 Cupe, 6 Supercupe și o Cupă Intercontinentală.

A fost un om important și pentru naționala Portugaliei, pentru care a bifat 50 de meciuri și două goluri. Ca jucător, a mai îmbrăcat tricoul celor de la Penafiel, Maritimo, Charlton Athletic, apoi și-a încheiat cariera la Standard Liege, în 2006.

Jorge Costa și Iuliu Mureșan // foto: Imago Images

Ca antrenor, le-a mai pregătit pe Braga, Olhanense, Academica de Coimbra, AEL Limasol, Anorthosis, Pacos Ferreira, naționala Gabonului, Sfaxien, Arouca, Tours, Mumbai, Farense, Academico Viseu și AVS.

Da, am aflat și eu. M-a întristat foarte tare această veste. Știu că a mai avut probleme cardiace în ultimii ani, a mai făcut un infarct. Era cardiac. Cred că și în urma eforturilor pe care le-a făcut ca sportiv. De data aceasta i-a fost fatal.



Noi am colaborat foarte bine cu Jorge Costa, a fost un mare fotbalist, un bun antrenor și un mare om. Nu degeaba a fost căpitanul Portugaliei și al lui FC Porto. Un om de mare caracter. Avea bărbăție, era un lider adevărat. Când am auzit vestea, parcă mi-a picat ceva în cap. Are trei copii, erau mici când era el la Cluj. Știu că am avut mari probleme ca să le asigurăm școala.



Norocul a fost că s-a făcut atunci o școală internațională privată și am putut să-i înscriem acolo. Asta e o problemă mare la fotbaliști și la antrenori, că se mută mereu. Foarte mulți iau decizia de a veni într-un loc și în funcție de asta



- Iuliu Mureșan
, fostul colaborator al lui Jorge Costa, potrivit digisport.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.