Alexandru Meszar, președintele celor de la UTA Arad, a vorbit despre posibilitatea cedării clubului arădean.
Recent s-a vorbit despre o eventuală cedare a clubului arădean în schimbul unei sume de bani. Printr-un comunicat oficial, cei de la UTA au negat această informație. Acum, Alexandru Meszar a transmis că UTA nu este de vânzare și ar fi cedată „fără pretenții financiare, dacă se prezintă cineva cu garanții concrete că poate duce clubul într-o formă mai sigură”
Alexandru Meszar dă UTA Arad gratis: „Fără pretenții financiare, dar pe baza unor garanții de continuitate pe termen lung în Liga 1”
De asemenea, președintele clubului arădean a vorbit despre posibilitățile limitate ale formației, dar și despre probleme financiare întâmpinat de UTA în sezonul recent încheiat, sub comanda lui Mircea Rednic, antrenor care a vorbit și el despre asta.
„Clubul nu este de vânzare! Clubul poate fi cedat unui grup, unei persoane sau unei societăți fără nici un ban, fără pretenții financiare, dar pe baza unor garanții de continuitate pe termen lung în Liga 1 și în condiții mai bune decât cele actuale... Noi ne chinuim, ăsta e adevărul.
Încercăm să nu sufere echipa, să nu sufere suporterii, să aibă toate condițiile și le au, dar nu e nimic asigurat. Deci, dacă se prezintă cineva cu garanții concrete că poate duce clubul într-o formă mai sigură, pe termen mai lung, în condiții mai bune, se cedează fără nici o pretenție. Am fi foarte bucuroși să se întâmple asta, poate am veni noi cu ceva...
Pentru un club ca UTA și un oraș ca Aradul e greu să aspiri la nu știu ce obiective. UTA este un brand al orașului, iar în condițiile financiare de aici este o realizare că suntem de 6 ani în Liga 1. Trebuie să ne cunoaștem potențialul, dar oricând obiectivul clubului îl poate depăși ambiția jucătorilor și a staffului.
Noi ne bucurăm pentru ei și nu o să-i oprim. Ca și sponsori suntem cam la nivelul sezonului trecut, de la următorul meci va apărea un nou sponsor pe tricou. El revine alături de noi, dar acum a trecut la un alt nivel”, a declarat Alexandru Meszar la TV Arad, conform sportarad.ro.
Ne-am bucura să fim mereu în situația de azi. Toate salariile sunt plătite la zi, inclusiv primele și nu au fost puține. Adică am avut patru prime de plătit. Într-adevăr, avem unele restanțe la unii jucători plecați, cu care avem niște litigii în jurul sumelor pe care ei le cer și ceea ce vrem să le dăm noi. Le discutăm prin juriști
-Alexandru Meszar la Arad TV
Ce a spus Alexandru Meszar despre conflictul cu suporterii
Ultrașii lui UTA Arad au protestat la finala Cupei cu ajutorul unei drone„Încercăm să ignorăm toate mijloacele și regiile cu care ne ajută, între ghilimele, SCU în activitatea clubului. Sunt mai multe litigii pe rol, avem să le dăm bani, au și ei să ne dea nouă, dar este important că energia noastră și timpul sunt focusate pe activitatea clubului. În așa fel încât să asigurăm echipei tot ce are nevoie și să ne ocupăm mai puțin de aceste conflicte”, a declarat Meszar, conform sursei citate.
{{text}}