Sporturi   •   Altele   •   ÎNOT

Cea mai bogată femeie din Australia i-a premiat pe medaliații de la Campionatele Mondiale de la Singapore » Cât va primi Kyle Chalmers

Gina Rinehart, cea mai bogată persoană din Australia, care are afaceri în zona mineritului, fotomontaj: Diana Vasilescu

Articol de Roxana Fleşeru   —  joi, 07 august 2025

Înotătorii australieni vor primi premii în bani în termeni de două săptămâni din partea Ginei Rinehart (71 ani), o mecena a sportului de la Antipozi, cu afaceri în domeniul mineritului. Suma totală se ridică la 300.000 de dolari, aurul fiind recompensat cu 20.000 de dolari, argintul cu 15.000, iar bronzul cu 10.000.

Gina Rinehart, cea mai bogată persoană din Australia, care are afaceri în zona mineritului, a anunțat că îi va premia din banii săi pe medaliații de la Campionatele Mondiale de la Singapore.

Susținătoare a înotului australian în ultimii 30 de ani, președinta executivă a Hancock Prospecting, o companie privată de explorare și extracție a mineralelor fondată de tatăl ei, Lang Hancock, a făcut publice sumele pe care le va oferi.

Fiecare medaliat cu aur va încasa câte 20.000 de dolari, pentru argint recompensa este de 15.000 de dolari și pentru bronz 10.000. Fiecare membru dintr-o ștafetă medaliată cu aur va primi un cec de 5.000, cei cu argint 3.750 și cu bronz 2500.


Australia a încheiat probele de înot pe locul al doilea în clasmentul pe medalii, după SUA, cu opt distincții de aur, șase de argint și șase de bronz.

38,11 miliarde de dolariar avea avere Gina Rinehart, conform Financial Review Rich List 2025, fiind cea mai bogată persoană din Australia

Kyle Chalmers, un cec de 15.000 de dolari

Mollie O'Callaghan, cu cele două medalii de aur și trei de argint, va încasa cel mai mare bonus, în valoare de 48.750 de dolari, urmată de Kaylee McKeown, cu 43.750 de dolari, și Lani Pallister, cu 30.000 de dolari.


Kyle Chalmers, medaliat cu bronz la 100 m liber și cu aur în proba de ștafeta de 4x100 m liber, va încasa 15.000 de dolari.

Puțini oameni înțeleg cu adevărat anii de muncă grea, disciplină și sacrificiu necesari pentru a concura la acest nivel. Este uimitor să vezi Australia ocupând locul al doilea în lume, depășind cu mult dimensiunea populației noastre.

Înotătorii noștri au ajuns atât de departe de la Jocurile Olimpice de la Londra, unde nu au câștigat nicio medalie de aur, până la a ocupa acum locul al doilea în clasamentul mondial după SUA”, a trasmis Gina Rinehart.

Gina Rinehart alături de înotătorii australieni

Ea a continuat: „Acest succes reflectă și anii de sacrificii ale părinților, antrenorilor și voluntarilor din culise... Sunt încântată să ofer din nou bonusuri financiare medaliaților din sporturile pe care le patronez. Este o modalitate de a le mulțumi și de a le arăta aprecierea pentru dedicarea și realizările lor pentru țara noastră și pentru contribuția la consolidarea mândriei naționale”.

Australienii au primit bani și din partea World Aquatics, premiile individuale fiind similare. Statul australian nu oferă nicio recompensă pentru performanțele de la Singapore.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.