Fotbal   •   Liga 1   •   FC ARGEȘ

În timp ce Guvernul strânge cureaua, Consiliul Județean Argeș a împărțit echipamente de 350.000 lei

Articol de David Marinescu   —  joi, 07 august 2025

500 de sportivi legitimați la grupele de copii și juniori ale FC Argeș, alături de 30 de antrenori, au primit astăzi echipamente noi de joc, în valoare de 350.000 de lei, bani publici. Un „gest concret de sprijin pentru performanță și dezvoltarea fotbalului juvenil, prin implementarea unui proiect cofinanțat de Consiliul Județean Argeș”, anunță instituția.

În plină criză bugetară și în contextul tăierilor masive operate de Guvernul Bolojan, la Pitești curge lapte și miere din bani publici. Cei 500 de copii și 30 de adulți au primit, în cadru festiv, două rânduri de echipament de joc, un rând de prezentare, mingi, dar și materiale auxiliare de pregătire.

Cadouri pe bani publici, motiv de laudă pentru politicieni


Normal că „echipamentele au fost înmânate de către președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu”, după cum se laudă politicienii într-un comunicat.

„Fotbal fără bani se mai poate face, dar performanță fără sprijin financiar, cu siguranță nu. Sunt încrezător că și de acum înainte veți fi alături de noi în acest efort comun”, a fost mesajul transmis de președintele Dani Coman în fața politicienilor.

Conform comunicatului emis astăzi, contractul de achiziție al echipamentelor a fost în valoare de 350.000 de lei. Adică 661 de lei pentru fiecare persoană, puțin peste o sută de euro.


„Nu poți face sport de performanță fără sprijin material consistent. Avem tradiție, avem potențial, iar împreună putem construi un viitor solid”, a punctat Ion Mînzînă.

Completat de vicele Adrian Bughiu: „Prezența noastră aici nu este deloc întâmplătoare, ci vine ca un gest firesc de apreciere, recunoaștere și susținere a rezultatelor extraordinare pe care le-ați obținut!”

Proiectul CJ Argeș a presupus achiziția de echipamente sportive pentru cele șase echipe de copii și juniori, însumând 500 de copii și 30 de antrenori.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.