International   •   Europa League   •   TURUL 3

Nelu Varga, verdict la calificare după CFR Cluj - Braga: „De aici încolo...”

+29 Foto
Ioan Varga, optimist după CFR Cluj – Braga 1-2

Articol de Sergiu Alexandru   —  joi, 07 august 2025

CFR Cluj a pierdut la limită prima manșă din turul 3 Europa League, 1-2 cu Braga, dar finanțatorul Ioan Varga e optimist.

  • Returul are loc în Portugalia, pe 14 august

  • Câștigătoarea va da în play-off peste învingătoarea „dublei” Lincoln - Noah (1-2 în tur). Pierzătoarea va juca împotriva pierzătoarei meciului Hacken - Brann, în play-off-ul Conference League

Omul de afaceri a oferit o reacție pentru Gazeta Sporturilor, la finalul meciului din Gruia. Finanțatorul clujenilor i-a felicitat pe elevii lui Dan Petrescu și spune că e încrezător în ceea ce privește returul din Portugalia.

Ioan Varga, optimist după CFR Cluj – Braga 1-2: „Ne calificăm la retur!”


„Eu zic că-i batem. Ne calificăm. Dacă vom juca la fel, ne vom califica acolo. Am încredere în băieți și în Dan Petrescu. Nu e nicio problemă. Nu e un capăt de lume! Scorul de 1-2 se poate întoarce. Doamne ajută!

Sper ca băieții să fie bine. Nu pot decât să-i felicit. De aici încolo vedem mai departe ce va fi la retur. Sper să fim bine pregătiți și să facem ce avem de făcut, adică să ne calificăm”, a spus Ioan Varga pentru Gazeta Sporturilor.

Penalty refuzat pentru CFR Cluj

Cel mai tensionat moment al meciului a avut loc în minutul 69. După o centrare la colțul lung, Antonio Bosec și-a făcut o preluare pe poziție viitoare, dar Zalazar a intrat în el și l-a dărâmat. Arbitrul a lăsat jocul să continue, considerând că a fost un duel umăr la umăr.


Iar Marius Avram, fost arbitru, a fost categoric într-o reacție pentru Gazeta Sporturilor.

„Este penalty! Jucătorul de la CFR Cluj aleargă după minge, pe care o avea în control. Fotbalistul de la Braga întinde brațul pentru a-i bloca înaintarea și apoi îl împinge, ceea ce-i provoacă acestuia căderea. Nu este un gest care să facă parte dintr-o luptă corectă pentru minge”, a declarat Marius Avram.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.