Fotbal   •   Liga 1   •   TURUL 3

MVP-ul campioanei FCSB a început să plângă în timpul interviului: „A fost o perioadă un pic mai grea”

Articol de Daniel Grigore, Carmen Dumitru   —  vineri, 08 august 2025

Daniel Bîrligea, 25 de ani, autorul unei „duble” în FCSB - Drita 3-2, și-a găsit cu greu cuvintele după succesul din turul 3 preliminar al Europa League.

Bîrligea a înscris din acțiune pentru 1-2, apoi din penalty pentru a aduce victoria echipei lui. După meci, la flash-interviu, i-a luat ceva să-și găsească cuvintele:

„Nu prea mai știu să vorbesc, au fost foarte multe emoții. Două secunde... Așa”.

+31 Foto
Momente emoționante pe Arena Națională cu Daniel Bîrligea și Antonia Salanță. Foto: Ionuț Iordache (GSP.RO)

VIDEO. Daniel Bîrligea, după FCSB - Drita: „Putem speria toate echipele, dar momentan ne speriem doar pe noi”

„Cel mai important a fost că am câștigat, nu mai contează cum. Aveam nevoie de o victorie, să ne dea moral, să simțim că mai putem câștiga, pentru că ultimele săptămâni am crezut că nu mai știm să jucăm fotbal, să câștigăm, să dăm două pase consecutive. A fost foarte greu. Și în prima repriză am fost în acel blocaj mental, nu ne ieșea nimic.

În a doua repriză ne-am trezit un pic din hibernarea aia, am intrat cu mai multă pregătire mentală, mai multă agresivitate și ne-a ajutat asta, pentru că am luptat ca echipă, trebuie să luăm repriza a doua, să ne uităm bine și să luăm exemplu, dar să facem chiar mai mult.


Aveam foarte mare nevoie de un moment ca ăsta. Cred că am încercat cu toții să facem tot posibilul să încercăm să schimbăm ceva. Cred că ceva s-a schimbat, dar nu de tot. Trebuie să muncim în continuare. Avem potențial foarte mare, putem speria toate echipele, dar momentan ne speriem doar pe noi”, a spus Bîrligea în continuare.

Daniel Bîrligea: „A fost tensiune la antrenamente”

Spre deosebire de căpitanul Adrian Șut, care a insistat că grupul a rămas unit, Bîrligea a vorbit despre tensiuni la nivelul vestiarului. Totodată, despre o relaxare care ar fi dus la acest catastrofal început de sezon.

Cred că am fost un pic relaxați că am fost campioni, am câștigat Supercupa, am făcut un parcurs foarte frumos în Europa, dar sunt chestii din trecut. Trebuie să ne gândim la prezent, să demonstrăm încă un an. Este alt an, trebuie să ne uităm la noi și să ne transferăm la anul 2025/2026. Anul acesta vrem să realizăm minimum ce am făcut anul trecut, dacă nu mai bine. Pentru asta trebuie să luptăm.

+31 Foto
Momente emoționante pe Arena Națională cu Daniel Bîrligea și Antonia Salanță. Foto: Ionuț Iordache (GSP.RO)

Ne-am reunit cu toții, am ieșit și la o cină să ne legăm cu toții. Cred că și acea cină ne-a ajutat. La antrenamente s-a văzut tensiunea, lucruri care sunt normale într-un vestiar. Poate ne-au ajutat și chestiile alea, sper să continuăm așa”.

În timpul declarațiilor oferite la zona mixtă, Bîrligea nu și-a mai putut reține lacrimile: „A fost o perioadă un pic mai grea și am văzut o parte de fericire care m-a făcut să plâng. Aveam nevoie de această victorie pentru a ne deschide. Sper să ne ajute mai departe!”

Trebuie să mergem acolo (n.r. - la retur) cu dăruință, luptă și determinare. Atât. Dacă vom fi cu capul acolo, să dăm totul pe teren, nu vom avea probleme. Dar trebuie să ajungem acolo și să arătăm că ne-am trezit.



- Daniel Bîrligea, atacant FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.