EURO 2012

Raţ: "Eu nu văd România favorită în meciul cu Olanda"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 16 iunie 2008

Fundaşul naţionalei României, Răzvan Raţ, a declarat luni că olandezii nu vor fi relaxaţi în meciul cu tricolorii şi, mai ales, "nu se vor da la o parte", pentru că nu îi mai interesează viitorii adversari datorită faptului că joacă foarte bine, transmite trimisul NewsIn.

"Nu există rezerve şi titulari la Olanda. Toţi au o valoare foarte ridicată. Robben şi Van Persie au jucat mai puţin, dar nu înseamnă că sunt rezerve. Eu nu văd România favorită, aşa cum se spune. Să ne amintim că şi Franţa, şi Italia au fost favorite în faţa României şi nu au reuşit să câştige. Nu îmi plac pronosticurile şi experţii care dau pronosticuri. Nu cred că Olanda va fi relaxată şi nu cred că îi mai interesează cu cine vor juca în semifinale după 3-0 şi 4-1 cu campioana şi vicecampioana mondială", a declarat Răzvan Raţ.

Căpitanul tricolorilor, Cristi Chivu, a spus că România nu trebuie să se considere deja calificată, iar jucătorii trebuie să facă meciul vieţii: " Nu suntem relaxaţi înainte de acest meci, pentru că suntem conştienţi că ne poate duce în sferturi. E meciul generaţiei noastre. Este important să obţinem o victorie pentru a ne asigura locul doi şi a nu mai sta la mâna rezultatelor. Ne va fi foarte greu, nu suntem calificaţi încă, iar un egal nu ne ajunge. Eu nu cred că Italia şi Franţa vor face egal". Chivu a adăugat că nu ştie ce sistem de joc va adopta România: "V rem să jucăm mult mai bine decât am făcut-o cu Italia, dar dacă vom evolua ofensiv sau defensiv, nu ştiu. Avem un antrenor care îşi face foarte bine treaba. Dar nu depindem doar de noi să jucăm bine, ci şi de adversar".

Pe de altă parte, Marius Niculae este de părere că olandezii ar putea fi mai relaxaţi, pentru că sunt deja califcaţi din faza grupelor, dar este conştient că partida va fi extrem de dificilă. "Sunt pregătit să intru pe teren, aşa cum am fost de fiecare dată. Nu cred că Olanda va evolua la fel de motivată ca în primele două meciuri, dar îşi va dori să ne învingă după ce în preliminarii nu a reuşit să ne dea gol. Ne va fi foarte greu", a spus Niculae, care a fost completat de colegul său, Ciprian Marica: " Suntem cu toţii conectaţi şi concentraţi la acest joc. Suntem dornici să ne calificăm în sferturi. Lotul Olandei este foarte valoros, iar cei care vor intra, vor încerca să îşi demonstreze calităţile, nu să se dea la o parte. E mai complicat aşa, când nu ştii exact contra cui joci, nu ştim la ce să ne aşteptăm".

Echipa naţională a României este foarte aproape de calificarea în sferturile de finală ale EURO 2008, iar marţi va disputa un meci decisiv în compania Olandei. Reprezentativa batavilor este deja calificată în sferturile de finală ale EURO 2008, după ce în primele două partide a acumulat şase puncte, în urma succeselor cu Italia (3-0) şi Franţa (4-1). Batavii sunt urmaţi în clasament de România (două puncte), Italia (un punct) şi Franţa (un punct). Tricolorii îi pot urma pe olandezi în sferturi în următoarele situaţii: vor câştiga meciul cu Olanda, vor remiza cu Olanda, iar Franţa şi Italia vor încheia la rândul lor la egalitate, vor pierde cu Olanda, la o diferenţă de maxim două goluri, iar Franţa şi Italia vor încheia la egalitate, scor 0-0.

În cazul în care va reuşi să se califice, România va da piept în sferturi cu Spania, câştigătoarea Grupei D a acestui turneu final. Partida este programată pe 22 iunie, de la ora 21:45, pe stadionul Ernst Happel din Viena, cu o capacitate de 53.000 de locuri.

sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.