Venus Williams (45 de ani) și Andrea Preti (37 de ani), actor, regizor și model, au recunoscut că se vor căsători în curând, după ce presa mondenă i-a relaționat de mai multe luni, e când septupla campioană de Grand Slam s-a afișat în public cu un impresionant inel cu diamant.
Venus Williams a confirmat recent, în timpul turneului de la Washington, după ce a câștigat meciul din primul tur, un zvon care circula de câteva luni: acela că este logodită cu Andrea Preti.
„Logodnicul meu este aici, el m-a încurajat să continuu să joc”, a spus Venus, care are 45 de ani, împliniți în iunie, și nu mai participase la niciun concurs WTA timp de 16 luni. „Nu mă mai văzuse jucând”, a adăugat ea.
La puțin timp după această revelație oferită de Williams, Preti a vorbit în premieră despre legătura cu Venus într-un interviu pentru săptămânalul F, citat de Corriere dello Sport. El a confirmat viitoarea nuntă – „ne vom căsători”, a spus – apoi a oferit și alte detalii despre relația care a rămas un secret timp de aproape un an.
A cucerit-o cu chifteluțele în sos de roșii
Prima întâlnire dintre cei doi a avut loc la Milano, în 2024, la o defilare de modă ca casei Gucci. „Directorul de creație de atunci ne-a prezentat unul altuia și ea a început să vorbească cu mine în italiană, foarte bine, și m-a prezentat familiei ei", a spus Preti.
„Am întrebat dacă pot să le aduc ceva de băut. «Un pahar cu apă», a răspuns mama ei. În timp ce eram la bar, Serena a venit la mine și mi-a zis: «Cred că sora mea te place. Vrei să discuți cu noi trei pe WhatsApp pentru a păstra legătura?» În acea seară, am luat cina, a confirmat el, după care Preti și Venus au început să-și trimită mesaje.
Andrea Preti, logodnicul lui Venus Williams Foto: Instagram„Câteva săptămâni mai târziu, soarta ne-a adus pe amândoi la Londra. Suntem împreună de atunci", a adăugat Andrea. Actorul și regizorul în vârstă de 37 de ani a dezvăluit apoi: „Venus adoră când gătesc pentru ea. Ea urmează o dietă fără gluten. Îi plac foarte mult chiftelele mele în sos de roșii – să spunem doar că am câștigat-o cu acele feluri de mâncare – lasagna, risotto de ciuperci".
Andrea Preti nu a jucat niciodată tenis, dar de când avea douăzeci de ani a devenit prieten apropiat cu Francesca Schiavone, campioana de la Roland Garros 2010. „Venus îmi spune că sunt antrenorul ei mental şi îmi cere multe sfaturi", a dezvăluit fostul model, care în trecut a avut relații anterioare cu alte două jucătoare de tenis, Flavia Pennetta şi Susanna Giovanardi .
Andrea Preti, relații comentate în lumea mondenă
Apoi a avut o legătură de lungă durată cu Claudia Gerini, care a stârnit multe controverse din cauza diferenței de vârstă: actrița și prezentatoarea tv este cu șaptesprezece ani mai în vârstă decât Preti. Cei doi s-au despărțit în 2018, Preti declarând apoi că ea l-a părăsit „fără milă”. „Eu, nemiloasă? E adult, o să meargă mai departe”, a replicat ea, citată de newscinema.it.
Venus, la rândul ei, are cu opt ani mai mult decât Andrea, dar el spune că nu „mă uit la vârsta unei persoane; sunt interesat de legătura emoțională. Din păcate, oamenilor nu le pasă dacă este dragoste adevărată sau cât durează o relație. Ei numără anii, arată cu degetul și asta este”.
Venus a avut mai multe legături sentimentale, între acestea cu jucătorul de golf Hank Kuehne, între 2007 și 2010, cu modelul cubanez Elio Pis în 2012 și cu milionarul Nicholas Hammond în 2017, notează People.
Preti s-a născut în Danemarca și și-a petrecut acolo mare parte a copilăriei, după care s-a mutat împreună cu familie în Italia, în perioada adolecenței. Mulți ani a fost model, apoi și-a consolidat o carieră de actor și producător. A studiat actorie la Academia Susan Batson din New York, după care a început să primească roluri în filme, producții de televiziune și reclame. Apoi a regizat filmul One More Day, în 2014.
Venus Williams, inel cu diamant la vedere
Despre Williams și Preti s-a vorbit pentru prima dată în iulie 2024, când au fost văzuți navigând împreună în Nerano, Italia, de-a lungul Coastei Amalfi.
Venus Williams Foto: Guliver/GettyImagesDe atunci, perechea a păstrat privată relația lor, deși au fost văzuți din nou împreună în ianuarie 2025. În aceeași lună, Williams a postat un selfie cu ea și Preti în vacanță în Bahamas pe Instagram Stories, numindu-I „cea mai bună companie."
Williams și Preti au stârnit pentru prima dată zvonuri de logodnă în februarie 2025, când ea a fost văzută purtând un inel de diamant la Roma. Câteva săptămâni mai târziu, ea l-a purta și la defilarea de modă Dsquared2 Fall/Winter 2025 de la Milano Fashion Week.
{{text}}