International   •   Campionate   •   SUDAN

Laurențiu Reghecampf, ședintă foto spectaculoasă în Sudan: „Bună dimineața”

Laurențiu Reghecampf, prezentat în Sudan

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 10 august 2025

Antrenorul român Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a avut parte de o sedință foto spectaculoasă, după ce a preluat-o pe Al Hilal Omdurman, campioana din Sudan.

Imediat după ce a semnat cu campioana din Sudan, Laurențiu Reghecampf a părăsit țara. Tehnicianul a zburat în Zanzibar, pentru a urmări meciurile echipei naționale de la Campionatul Națiunilor Africane.

GALERIE FOTO. Laurențiu Reghecampf, ședintă foto spectaculoasă în Sudan


Al Hilal Omdurman a distribuit pe rețelele de socializare o serie de fotografii în care antrenorul român apare îmbrăcat în haine tradiționale. Acesta ținea în mâna un baston care se aseamănă cu o crosă de golf.

„Bună dimineața”, a fost mesajul care a însoțit postarea noului club al antrenorului român.

După ce a bătut palma cu echipa din Sudan, Reghecampf a explicat de ce a ales să facă această alegere, considerată de mulți una surprinzătoare.

„De ce am ales Al Hilal? În primul rând, pentru că-mi oferă șansa să câștig un trofeu mare. La nivelul de salarizare pe care-l am, a fost cam singura oportunitate unde aș fi putut câștiga un trofeu mare, Champions League Africa.


Șanse sunt ca antrenor, sunt multe exemple. Poți lua echipe de mijlocul clasamentului din Qatar, poți lua echipe din Arabia sau din Emirate, dar nu am avut o altă ofertă de la o echipă care să-mi ofere șansa să câștig un trofeu mare.

Pentru mine ar fi un trofeu mare. În primul rând este o ambiție personală pentru ceea ce mi s-a întâmplat cu Esperance. Am luat-o de pe locul 6, am câștigat Supercupa, am calificat-o în Champions League și apoi am fost demis și nu am avut posibilitatea să continui în Champions League. Este o ambiție personală, îmi doresc foarte mult să câștig un trofeu mare în Africa”, a spus Reghecampf, pentru Fanatik.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.