Valentin Mihăilă (25 de ani) a debutat la Rizespor, echipa care l-a transferat vara aceasta. Internaționalul român a jucat 59 de minute în prima etapă a campionatului Turciei, în eșecul cu Goztepe, scor 0-3.
Mihăilă nu s-a remarcat la debutul în tricoul noii echipe. Extrema stânga a avut un singur șut pe tot parcursul meciului. Execuția lui nu a fost pe spațiul porții.
Cum s-a descurcat Valentin Mihăilă la debutul pentru Rizespor
Mihăilă a avut 31 de atingeri de balon, în media coechipierilor care au jucat în linia de 3 din spatele „vârfului”. Internaționalul român a avut 13 pase reușite din 17 încercate și a avut un xG de 0,05. Cu alte cuvinte, nu s-a regăsit în poziții de gol pe parcursul partidei, șansele de a marca fiind aproape nule.
Mihăilă a avut un dribling reușit și a câștigat 3 din cele 5 dueluri la sol în care a fost implicat. Acesta a fost implicat și în 5 dueluri la cap, câștigând unul dintre ele. Valentin a pierdut balonul de 9 ori și a avut un dribling reușit, potrivit portalului sofascore.
Pentru Mihăilă a fost primul meci în campionatul Turciei. A debutat chiar în fața propriilor fani. El a fost transferat de la Parma vara aceasta, după 5 sezoane în Italia, unde a jucat în Serie A și Serie B.
În meciul dintre Rizespor și Goztepe, Bokele a deschis scorul în minutul 52. Mihăilă a părăsit terenul 7 minute mai târziu. Celelalte două goluri au fost marcate în prelungiri. Emersonn ('90+3) și Anthony Dennis ('90+6) au stabilit scorul final.
{{text}}