Jaqueline Cristian (27 de ani, 49 WTA) și Gabriela Ruse (27 de ani, 66 WTA), cele mai bine clasate jucătoare din România, au fost eliminate în primul tur al competiției de dublu de la Cincinnati, după o înfrângere cu 4-6, 7-6 (5), 10-12 împotriva echipei alcătuite din Veronika Kudermetova și Elise Mertens.
După ce atât Jaqueline Cristian, cât și Gabriela Ruse au fost eliminate din competiția de simplu de la Cincinnati, cele două colege de generație au făcut echipă în competiția de dublu a turneului de categorie Masters 1000.
Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, prestație solidă în fața favoritelor numărul 4 la trofeu
În primul tur, Cristian și Ruse s-au duelat cu Veronika Kudermetova (28 de ani, Rusia) și Elise Mertens (29 de ani, Belgia), favoritele numărul 4 ale competiției. A urmat un duel echilibrat, care a durat o oră și 59 de minute și a avut nevoie de set decisiv.
În secvența inaugurală, în ciuda unei replici solide oferite de cele mai bine clasate tenismene din România, favoritele și-au respectat statutul și s-au impus cu 6-4. În setul al doilea, Cristian și Ruse au jucat mai bine, au redus greșelile și, după tie-break, au reușit să egaleze: 7-6 (5).
În super tie-break, româncele au condus cu 2-0 și 4-2, dar apoi Kudermetova și Mertens au revenit și s-au apropiat de victorie: 8-5. Cristian și Ruse nu au renunțat la luptă, au egalat din nou și apoi au salvat 2 mingi de meci însă, în cele din urmă, s-au văzut învinse: 4-6, 7-6 (5), 10-12.
Veronika Kudermetova și Elise Mertens s-au calificat în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati, acolo unde vor da de Barbora Krejcikova (29 de ani, Cehia) și de Jelena Ostapenko (28 de ani, Letonia).
Sorana Cîrstea a rămas singura reprezentantă a României la Cincinnati
Tot duminică, 10 august, Sorana Cîrstea (35 de ani, 138 WTA) și Anna Kalinskaya (26 de ani, 34 WTA), campioanele de la Madrid, au fost eliminate în primul tur al competiției de dublu, după o înfrângere cu 5-7, 5-7 în fața perechii Lyudmyla Kichenok (33 de ani, Ucraina)/Ellen Perez (29 de ani, Australia).
Cîrstea a rămas singura reprezentantă a României la turneul american, ea ajungând în turul al 3-lea al competiției de simplu, acolo unde luni, 11 august, se va duela cu chinezoaica Yue Yuan (26 de ani, 98 WTA).
În schimb, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au fost eliminate în primul tur la simplu. Cristian a pierdut împotriva Marketei Vondrousova (26 de ani, 59 WTA), scor 3-6, 1-6, în timp ce Ruse a fost eliminată de japoneza Aoi Ito (21 de ani, 94 WTA), scor 2-6, 6-7 (6).
{{text}}